Câți euro trebuie să plătească un student pe chirie în București și în Cluj-Napoca

Anul universitar nu mai are mult până începe, iar studenții sunt tot mai interesați de locurile în cămin pentru că prețurile chiriilor au explodat în ultima perioadă.

Din păcate, locurile în căminele studențești nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea tot mai mare, notează Observator.

Studenţii care nu reuşesc să prindă loc la cămin, nevoiţi să plătească şi de 10 ori mai mult

  • Cei care, totuși, aleg o chirie, au început deja să caute, pentru că, așa cum se întâmplă anual, prețurile vor crește și mai mult în perioada dinaintea începerii anului universitar.

Potrivit sursei citate, studenţii care nu reuşesc să prindă loc la cămin sunt nevoiţi să plătească şi de 10 ori mai mult pe chirie, chiar dacă ar împărţi cheltuielile cu alţi colegi.

Câți euro trebuie să plătească un student pe chirie în București și în Cluj-Napoca

Chiriile încep să crească în toată țara, mai ales pe ultima sută de metri.

De asemenea, cu cât apartamentele sau garsonierele sunt mai aproape de facultate, cu atât prețul lor este mai mare spre deosebire de alte zone.

În București, cele mai căutate zone sunt: Grozăvești, Politehnica și Lacul Tei. Aici, un apartament cu două camere se închiriază și cu 430 de euro, iar o garsonieră ajunge să depășească suma de peste 350 de euro, pe lună.

Spre deosebire de Capitală, în Cluj chiriile sunt mai scumpe.

De exemplu, un apartament cu două camere în zona Zorilor ajunge la 600 de euro pe lună, iar o garsonieră la 450 de euro pe lună.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati