În cele trei luni și jumătate de la lansare, platforma de consultații medicale online pacient.assmb.ro a preluat 6.024 de cazuri, din care 5.608 au fost închise, iar 414 sunt încă în analiză.
Cele mai căutate specializări sunt Dermatologie Venerologie – 690 de consultații, Cardiologie – 476, Psihiatrie – 376, Pediatrie – 362 și Gastroenterologie – 357, potrivit unui comunicat de presă.
Ultimele statistici ale platformei pacient.assmb.ro arată o creștere remarcabilă, în special la Spitalul Clinic Colentina, unde au fost înregistrate 2.589 cazuri, Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu – 965 cazuri și Spitalul Clinic Colțea – 810 cazuri.
Succesul platformei online, dezvoltată inițial ca un proiect-pilot la Spitalul Clinic Colentina, demonstrează faptul că pacient.assmb.ro poate reprezenta punctul de pornire al unui program accelerat de digitalizare a serviciilor oferite de spitalele aflate în administrarea ASSMB.
”Izolarea impusă pe perioada stării de urgență, și mai apoi restricțiile care se mențin încă în starea de alertă prelungită, au pus la grea încercare pacienții cu diverse afecțiuni medicale.
Anticipând nevoile acestora și acționând proactiv, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a lansat imediat după declararea stării de urgență platforma pacient.assmb.ro, un serviciu online GRATUIT de evaluare medicală la distanță, unde peste 500 de medici, dintr-un număr de peste 50 de specializări, angajați în cele 19 spitale ale Primăriei Capitalei, au fost în toată această perioadă la dispoziția pacienților din București, și nu numai”, se arată în sursa citată.
Platforma pacient.assmb.ro vine în întâmpinarea pacienților cu noi opțiuni
Aflată într-o evoluție continuă, în perioada care a trecut de la lansare, platforma pacient.assmb.ro a dobândit noi opțiuni și capabilități menite a ușura și mai mult interacțiunea virtuală medic-pacient.
Astfel, sunt deja funcționale opțiuni precum bifa de împuternicit legal pentru pacienții sub 18 ani și formularul de satisfacție a pacientului. De asemenea, medicul poate retransmite pacientului scrisoarea medicală și rețetele eliberate.
În faza de testare se află modulul de apel video și cel de telefonie clasică, precum și confirmarea scrisă pe care o poate primi pacientul în momentul înregistrării cazului său pe platformă.
Platforma a fost lansată pe 17 martie 2020, a doua zi după declararea stării de urgență în România, ca urmare a pandemiei de COVID-19. Proiectul este implementat de Primăria Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.