Processing

Donează prin Transfer Bancar în contul Asociației Global Inclusion

  • lei *

Câți turiști au ajuns în București, în primele 10 luni ale lui 2022

Numărule de sosiri ale turiştilor în Bucureşti a fost, în primele zece luni ale anului trecut, de 1.211.349, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, informează Agerpres.

Ianuarie a fost luna cu cei mai puțini turiști

Potrivit sursei citate, cel mai mare număr de sosiri a fost înregistrat în octombrie, respectiv 148.156, iar cel mai mic în ianuarie – 64.383.

Potrivit INS, cele mai multe sosiri, respectiv 1,6 milioane (95,8% din total), au fost consemnate în hoteluri.

În ceea ce priveşte înnoptările, numărul acestora a fost, în perioada ianuarie-octombrie 2022, de 2.383.299, cele mai multe fiind în luna octombrie 305.561 şi cele mai puţine în ianuarie – 118.060.

  • Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a variat în perioada menţionată între 19,6% în ianuarie şi 48,9% în octombrie.
Conform INS, la nivel naţional, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat în primele zece luni ale anului 9.674.700, iar înnoptările 21.104.200.

 

 

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati