Cazul fotbalistului Ekeng: Doctoriţa care nu a efectuat manevre de resuscitare, condamnată definitiv

0
77
Foto: Facebook/ Razvan Burleanu

Mihaiela Elena Duţă, medicul de pe ambulanţa Puls care l-a preluat de la stadion pe fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng, după ce acesta s-a prăbuşit pe teren în timpul unui meci în anul 2016, a fost condamnată definitiv luni de Curtea de Apel Bucureşti la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, ea fiind găsită vinovată pentru că nu a efectuat la timp manevre de resuscitare pentru a-i salva viaţa sportivului.

Curtea de Apel Bucureşti a respins luni apelurile formulate de procurori, Mihaiela Elena Duţă şi rudele lui Ekeng, fiind menţinută sentinţa dată în iunie 2020 de Tribunalul Bucureşti.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia Tribunalului Bucureşti privind efectuarea de către Mihaiela Elena Duţă a 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, scrie Agerpres.

Daune morale de peste 200.000 de euro membrilor familiei Ekeng

Pe de altă parte, CAB a menţinut dispoziţia tribunalului ca medicul şi SC Puls Medica SRL să plătească peste 200.000 de euro membrilor familiei Ekeng, reprezentând daune morale, însă a respins cererea acestora de acordare a unor despăgubiri materiale.

Astfel, judecătorii au respins cererea privind acordarea de despăgubiri materiale în cuantum de 655.200 euro, formulată de Natalie Mindjae Enouga.

În iulie 2020, Mihaiela Elena Duţă, medicul de pe ambulanţa Puls care l-a preluat de la stadion pe fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Patrick Ekeng a murit pe data de 6 mai 2016, după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo şi Viitorul Constanţa, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenţia staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanţă. Ekeng a primit îngrijiri pe gazon, iar apoi a fost transportat la spital, unde s-a constatat că a suferit un stop cardiorespirator. Ekeng fusese introdus pe gazon de doar şapte minute. Martorii oculari au relatat că medicul Duţă de pe ambulanţa Puls a intervenit foarte târziu.

„Inculpata Duţă Elena-Mihaiela, având calitatea de medic specialist medicină de urgenţă şi fiind delegată să asigure asistenţa medicală de urgenţă la data de 06.05.2016 la partida de fotbal desfăşurată pe Stadionul ‘Dinamo’, prin încălcarea obligaţiilor ce îi reveneau, a omis să ia măsurile care se impuneau şi anume – în primă fază evaluarea corectă a stării jucătorului Ekeng Ekeng Patrick Claude în funcţie de care trebuia să ia sau să dispună măsurile adecvate şi, ulterior, după ce a constatat că pacientul se afla în fibrilaţie ventriculară, să aplice protocolul de resuscitare prevăzut de ghidurile pentru ‘basic life suport’ – sporind astfel un pericol însemnat pentru viaţa pacientului, pericol care nu a mai putut fi înlăturat, acesta decedând în ciuda intervenţiei ulterioare a personalului medical din cadrul Spitalului ‘Floreasca’, neprevăzând rezultatul inacţiunii sale, deşi trebuia şi putea să prevadă producerea acestui rezultat”, se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei.

Mihaiela Duţă s-a aflat pe stadionul Dinamo în momentul în care lui Patrick Ekeng i s-a făcut rău. Procurorii susţin că, fără a evalua complet starea pacientului, Mihaiela Duţă nu a dispus iniţierea niciunei manevre de resuscitare, fotbalistul fiind urcat în ambulanţă în vederea transportării la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, aflat în imediata vecinătate a stadionului.

Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie întocmit de specialişti din cadrul INML, moartea lui Patrick Ekeng a survenit din cauza unei fibrilaţii ventriculare apărute pe fondul unei patologii cardiace preexistente (cardiomiopatie de non-compactare cu tulburare de repolarizare precoce, cardiomiopatie hipertrofică apicală) asociată cu anomalii coronariene, favorizată de existenţa unui proces miocardic în remisiune şi precipitată de un efort fizic.

Din datele medicale puse la dispoziţia procurorilor nu rezultă faptul că s-a efectuat protocol de resuscitare cardio-pulmonară prespitalicească, iar acordarea de prim ajutor în cazul unui stop cardiac trebuie efectuată cât mai repede, fiecare minut de întârziere ducând la o scădere a şanselor de supravieţuire.

În raportul de necropsie se mai reţine faptul că în cazul atleţilor care suferă de tahiaritmie (cum a fost cazul lui Patrick Ekeng) mai mult de 95% dintre cei ce sunt defibrilaţi supravieţuiesc dacă defibrilarea se face în primul minut de stop cardiac. Şansele de supravieţuire scad cu 5,5% pe minut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.