Cazuri de infectare cu „ciuperca neagră” în România, la pacienți vindecați de COVID

Numărul pacienților români diagnosticați cu „ciupercă neagră” (mucormicoză) „a crescut simțitor” în ultima perioadă, atrag atenția medicii, după ce, în doar o lună, au fost identificate șase astfel de cazuri de infecție la pacienți care au trecut prin COVID-19. Patru au avut o evoluţie favorabilă, un pacient a decedat, iar un altul se află la Terapie Intensivă, potrivit unor informații publicate pe pagina oficială de Facebook a campaniei de imunizare, Ro Vaccinare, scrie digi24.ro.

Cele șase cazuri de infectare au fost depistate la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București. Cazurile au fost identificate la pacienţi care au trecut prin boala COVID-19. Medicii atrag atenţia că, în timpul pandemiei de COVID-19, numărul pacienţilor diagnosticaţi cu mucormicoză a crescut simţitor.

„În spital, am avut, în 15 ani, doar patru cazuri de mucormicoză şi suntem un centru cu adresabilitate mare. Acum, am avut şase cazuri într-o singură lună. Deci, clar, numărul acestora a crescut simţitor şi ne aşteptăm în continuare să mai identificăm astfel de cazuri de mucormicoză. Mare parte dintre aceştia erau pacienţi diabetici, dar am avut şi pacienţi non-diabetici, care avuseseră tratamente cu doze mari de glucocorticoizi”, afirmă conf. univ dr. Răzvan Hainăroşie, director medical al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din Bucureşti, conform unei postări pe pagina de Facebook RO Vaccinare.

Dintre cei şase pacienţi diagnosticaţi cu mucormicoză, patru au avut o evoluţie favorabilă, unul a decedat, iar un altul se află la Terapie Intensivă, după ce a fost operat. De regulă, infecţia cu mucormicoză a fost identificată la o lună, o lună şi jumătate după ce pacienţii s-au vindecat de COVID-19. Medicii spun că vârsta pacienţilor diagnosticaţi este în scădere, se arată în postare.

Cum se manifestă infecția cu „ciuperca neagră”

Ciuperca neagră afectează sinusurile, creierul şi plămânii şi poate fi fatală pentru pacienţii diabetici sau cu imunitatea scăzută.

Potrivit statisticilor, mucormicoza rinosinuzală are un indice de mortalitate cuprins între 36 şi 40 la sută, în timp ce, în cazul mucormicozei pulmonare, indicele de mortalitate variază între 75 şi 100%. De aceea, medicii afirmă că identificarea precoce a mucormicozei este extrem de importantă, iar iniţierea tratamentului este esenţială.

Cele mai frecvente simptome observate la pacienţii cu mucormicoză asociată cu COVID-19 au fost durerea facială, ptoza palpebrală, scăderea acuităţii vizuale şi chiar pierderea vederii, afectare sinusală cu risc de extindere cerebrală şi pulmonară. Evoluţia poate fi fatală în cazul pacientului cu diabet şi imunitate scăzută.

Sursa citată precizează că boala nu este contagioasă, ceea ce înseamnă că nu poate fi răspândită în urma contactului cu oameni sau cu animale infectate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati