CCR amână o decizie pe moțiunea de cenzură până după Congresul PNL

Curtea Constituțională a stabilit joi ca judecata conflictului constituțional dintre Parlament și Guvern pe tema moțiunii de cenzură să se desfășoare pe data de 28 septembrie.

Judecătorii au decis ca ședința de judecată pentru conflictul formulat de prim-ministru să se desfășoare pe data de 28 septembrie ora 10.00, au anunțat surse oficiale. Ședința se va transmite pe site-ul instituției, scrie Hotnews.ro.

Reamintim că pentru a bloca dezbaterea și votul moțiunii de cenzură, premierul Florin Cîțu a sesizat săptămâna trecută CCR pe motiv că există un conflict de natură constituțională între Parlament și Guvern.

Curtea Constituțională a solicitat ambelor părți împlicate în sesizare să prezinte un punct de vedere până miercuri, 15 septembrie. După ce vor primi pozițiile scrise ale Parlamentului și Guvernului, judecătorii CCR stabilesc un termen de judecată a cauzei.

În urmă cu o zi, președinții celor două Camere ale Parlamentului, Anca Dragu și respectiv Ludovic Orban au depus la Curtea Constituțională câte un punct de vedere în legătură cu sesizarea Guvernului privind moţiunea de cenzură.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati