Ce amendă riști să iei dacă îți fotografiezi buletinul de vot

Cu toate că fotografierea sau filmarea buletinului de vot este strict interzisă, mulți cetățeni s-au abătut de la această regulă duminică, 24 noiembrie, în timpul alegerilor prezidențiale. Polițiștii au intrat imediat pe fir și i-au amendat pe cei în cauză.

Astfel, o femeie în vârstă de 39 de ani, din Craiova, a fost amendată cu 1.000 de lei pentru că şi-a fotografiat buletinul de vot.

”Poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta secţiei de votare nr. 75, din municipiul Craiova, o persoană a efectuat fotografii cu telefonul mobil în cabina de vot. În fapt, a fost identificată o femeie, de 39 de ani, din localitate, care a fotografiat buletinul de vot”, au transmis, duminică, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei

Potrivit art. 12 alin. 1 din Decizia Biroului Electoral Central “fotografierea sau filmarea, prin orice mijloace, a buletinului de vot este interzisă” și constituie contravenție. Astfel, se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei, conform art. 55 lit. m) raportat la art. 56 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, privind nerespectarea deciziilor și hotărârilor birourilor electorale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati