Ce au căutat copiii pe internet: TikTok, Roblox şi videoclipuri despre jocuri

Un nou studiu realizat de Kaspersky Safe Kids a scos în evidenţă interesele copiilor în perioada 2020 – 2021.

În ultimul an, interesul lor a crescut în categoriile „software, audio şi video” şi „e-commerce”, în timp ce „mediile de comunicare pe internet” şi „jocurile pe computer” au înregistrat o scădere uşoară. TikTok, YouTube şi WhatsApp se află în topul celor mai populare aplicaţii. În acelaşi timp, TikTok a depăşit Instagram cu aproape dublul nivelului de popularitate, conform Agerpres.

Ce au căutat copiii pe internet

Kaspersky a analizat date anonimizate, precum istoricul de căutare, cele mai populare aplicaţii Android şi categorii de site-uri web solicitate voluntar de către utilizatorii Kaspersky Safe Kids, pentru a explora modul în care s-au schimbat interesele şi nevoile copiilor în noile condiţii.

YouTube, cea mai populară aplicație

Cele mai populare categorii de site-uri web printre copii au fost „software, audio, video” (44,38%), „medii de comunicare pe internet” (22,08%) şi „jocuri pe computer” (13,67%). Printre cele mai populare aplicaţii, YouTube conduce detaşat – aplicaţia rămâne cel mai popular serviciu de streaming video în rândul copiilor din întreaga lume. Pe locul al doilea se află aplicaţia de mesagerie rapidă WhatsApp, iar pe locul al treilea este populara reţea socială TikTok.

Top 10 include, de asemenea, patru jocuri: Brawl Stars, Roblox, Among US şi Minecraft.

Copiii sunt foarte activi în ascultarea şi vizionarea videoclipurilor muzicale pe YouTube – procentul fiind 17,35% în căutările de genuri muzicale şi videoclipuri. Un număr semnificativ de videoclipuri ce făceau referire la „trend-uri” actuale a fost, de asemenea, vizibil în statistici – „pop it and simple dimple” şi „ASMR” reprezintă 4,43% din rezultatele istoricului de căutare. Anul acesta, cererile legate de producătorul de jocuri video Gacha Life s-au remarcat şi în clasamentele de top ale copiilor din întreaga lume, cu un procent de 4%.

Când vine vorba despre gusturile muzicale, alături de liderii tradiţionali precum trupele K-POP BTS şi BLACKPINK, cântăreţii Ariana Grande, Billie Eilish şi Travis Scott, un alt gen muzical, precum „phonk’, a devenit popular. Se conturează, de asemenea, o tendinţă către videoclipuri „creative” – tot mai multe solicitări de variante de ritm, sesiuni muzicale şi tutoriale despre crearea de muzică în diferite programe au început să apară în partea de sus a listei. În acelaşi timp, TikTok rămâne principalul trendsetter muzical pentru copii.

Desene animate reprezintă jumătate (50,21%) din toate căutările video ale copiilor din întreaga lume. Cele mai populare sunt Lady Bug şi Super Cat, Gravity Falls şi Peppa Pig. Pe locul al doilea au fost diferite emisiuni TV – cea mai frecventă căutare în limba engleză a fost The Voice Kids. În categoria filme şi seriale TV, cele mai populare trailere au fost Godzilla vs Kong, recenta Justice League a lui Zach Snyder şi mini-seria Disney+, WandaVision. Netflix continuă să atragă atenţia mai multor copii – cele mai frecvente solicitări prin intermediul platformei au fost pentru Cobra Kai şi Stranger Things.

TikTok rămâne liderul incontestabil în rândul copiilor

TikTok rămâne liderul incontestabil în rândul copiilor, dar, în acelaşi timp, percepţia legată de această reţea socială a început să se transforme. Acum nu mai este doar o reţea socială pentru clipuri şi filmuleţe de tipul lip syncs, deoarece pe platformă a început să apară mai mult conţinut educativ şi creativ. În acelaşi timp, pentru a crea videoclipuri TikTok, o singură persoană trebuie să realizeze munca operatorului, a actorului, a regizorului – a unei întregi echipe de filmare. Toate acestea dezvoltă abilităţi care nu numai că pot fi utile copiilor în viitor, ci i-ar putea determina să-şi aleagă o profesie.

Printre jocurile video, cele mai populare tendinţe includ Minecraft (22,84%), Fortnite (6,73%), Among Us (3,80%), Brawl Stars (6,34%) – care a captat recent atenţia copiilor şi este foarte popular – şi mult iubitul joc Roblox (3,82%). În acelaşi timp, jocul cel mai frecvent accesat în top 10, pentru aproape toate ţările, este Roblox. Dintre toate regiunile, copiii din Kazahstan au devenit lideri în vizitarea site-urilor dedicate jocurilor pe computer – 26,01%. Pe locul doi s-au situat copiii din Marea Britanie (19,40%). Dar vedem o imagine de ansamblu foarte diferită în India, unde copiii nu au accesat aproape niciodată site-uri dedicate jocurilor video de pe un computer (doar 5,08%).

„Copiii din zilele noastre cresc cu gadget-uri în mâini, aşa că se adaptează la spaţiul digital şi stăpânesc noile tehnologii mult mai repede. Vedem cum TikTok a devenit unul dintre principalii factori în materie de tendinţe în rândul copiilor, într-un timp scurt şi continuă să le reţină atenţia. În acelaşi timp, YouTube nu a pierdut teren şi rămâne lider ca popularitate în rândul copiilor, în mare parte datorită varietăţii uriaşe de videoclipuri, de la „let-plays”, documentarea în legătură cu etapele de avansare în cadrul unui joc video, la conferinţe educaţionale şi clipuri. Înţelegerea şi analizarea intereselor copiilor pe internet ne ajută să fim atenţi la problema siguranţei lor în mediul online. Ştiind ce fel de muzică ascultă un copil, cine sunt bloggerii lui preferaţi sau ce jocuri îl pasionează, părinţii îşi pot consolida relaţiile de încredere cu cei mici. De exemplu, ar putea filma împreună un videoclip TikTok. Acest lucru le va permite şi părinţilor să-şi ajute copiii să se protejeze de potenţialele pericole din mediul online”, spune Anna Larkina, expert în analiza conţinutului web la Kaspersky.

Recomandări pentru părinți

Pentru a se asigura că experienţa copiilor în mediul online este una pozitivă, Kaspersky recomandă părinţilor:

  • Să afle mai multe despre interesele copiilor.
  • Să navigheze şi să înveţe împreună despre aspectele mediului online, astfel încât să ştie unde îşi petrec aceştia timpul.
  • Să le explice că informaţiile sensibile ar trebui să fie partajate numai prin intermediul reţelelor de mesagerie şi numai cu oamenii pe care îi cunosc în viaţa reală şi care sunt de încredere.
  • Să ia în considerare descărcarea aplicaţiilor de control parental şi să discute acest subiect cu copilul, pentru a explica modul în care funcţionează astfel de aplicaţii şi de ce au nevoie pentru a rămâne în siguranţă în mediul online.
  • Să petreacă mai mult timp comunicând cu copiii despre măsurile de siguranţă online.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati