Ce au văzut jurnaliștii de la Reuters care au mers la marginea Bucureștiului cu șeful Gărzii de Mediu

Aerul de multe ori irespirabil din București a atras atenția presei internaționale. Potrivit Reuters, capitala țării noastre are cele mai mari costuri pe cap de locuitor din Europa, din cauza poluării, scrie digi24.ro.

Factura care include decesele, numărul de afecțiuni care au nevoie de tratament medical, zilele pierdute de lucru și alte criterii, s-a ridicat anul trecut la 6,3 miliarde de euro, conform unui raport al Alianței Europene pentru Sănătate Publică.

Jurnaliștii de la Reuters au mers pe teren cu șeful Gărzii de Mediu și au vrut să aflede ce se întâmplă toate acestea și cum poate România să asigure aer curat pentru locuitorii ei.

Hai, mai repede!
Cine e?
Garda de Mediu, cine să fie? Mai repede!
Hai, mă, că nu stăm toată ziua aici! Mai repede!
Cum ții copiii ăștia? Uite, câți copii! Îi ții în fumul ăsta?
Pune, mă, odată apă pe foc!
Pune, mă, apă! V-am zis mă să nu faceți baie acuma!

Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu: „Am găsit oameni foarte săraci, cu o situație materială precară, probleme sociale majore, fără acces la canalizare, la curent, fără străzi… ei sunt cei care fac munca cea mai simplă. În spate avem oameni care își permit sau companii care își permit, firme care își permit să aducă camioane de deșeuri. Vorbim despre o structură de crimă organizată care acționează în această zonă”.

Dincolo de faptul că aceste familii sunt pur și simplu prizonierele sărăciei în care se zbat și ale interlopilor care profită, șeful Gărzii de Mediu le-a vorbit jurnaliștilor de la Reuters că marea problemă este combaterea grupărilor mafiote și că nu are dotările necesare pentru a lupta contra lor.

Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu: „Suntem dotați la nivelul anilor ’90, cumva în prima linie a frontului, cu briceagul în mână, ceea ce nu aduce randament și nici nu pune în față această instituție ca fiind una puternică în combaterea infracționalității. Combaterea infracționalității presupune să ai cel puțin aceeași tehnologie ca a adversarului, ori noi nu o avem deocamdată. Dar, sper că lucrurile astea se vor îndrepta într-un interval foarte scurt”.

Materialele arse în astfel de locuri – de la deșeuri menajere la metale, cabluri, anvelope, produc o puternică poluare, pe care o resimt inclusiv locuitorii Capitalei. De ani buni, oficialii par incapabili să stăpânească situația, mai ales că acum nu mai iau în calcul doar noxele emise de automobile, de exemplu, ci și arderile ilegale din apropierea Bucureștiului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati