Ce chirie plătește Ion Țiriac statului pentru terenul unde a ridicat un aeroport

Ion Țiriac plătește o sumă modică unei companii de stat drept chirie pentru terenul pe care și-a ridicat aeroportul. Oficial, Ion Țiriac Air SRL este deținută acum de două companii înregistrate în Cipru, scrie antena3.ro.

„Ion Țiriac Air SRL a încheiat în 1999, la doi ani de la înființare, un contract de asociere în participațiune cu Aeroportul Henri-Coandă pentru o perioadă de 49 de ani în vederea construcției unui terminal de aviație generală pe un teren al aeroportului cu o suprafață de 12.500 mp, rezultând o investiție totală de aproximativ 15 milioane de dolari”, se arată într-un răspuns pentru Newsweek România al actualului director al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), George Dumitru Dorobanțu.

Conform contractului de asociere în participațiune, consultat de Newsweek România, compania statului a venit în asociere cu un teren de 12.500 metri pătrați chiar în incinta aeroportului, iar Ion Țiriac Air SRL cu o clădire evaluată de compania fostului tenismen la 15 milioane de dolari.

Totodată, conform contractului de asociere, „părțile convin ca repartizarea profitului către asociați să se efectueze pe baza bilanțului anual, însă nu mai târziu de o lună de la aprobarea bilanțului în Adunarea Generală anuală”.

Pentru că această asociere nu a produs profit, „până în acest moment, CNAB (Compania Națională Aeroporturi București) a încasat valorile minime garantate prin contract în cuantum aproximativ de 400 mii USD pentru perioada de referință”, spune Dorobanțu.

Așadar, compania statului a încasat o chirie lunară de circa 1500 de dolari sau de 0,0120 dolari pe metru pătrat. Având în vedere prețurile actuale (2 euro/mp dacă nu are utilități și 10 euro/mp dacă are utilități trase), Ion Țiriac ar fi trebuit să plătească 125.000 Euro lunar pentru terenul respectiv. Astfel, timp de 23 de ani, acesta a plătit o sumă de 167 de ori mai mică decât prețul real din piața imobiliară.

Contractul cu Ion Țiriac Air este de anul trecut în renegociere. Sunt vizați termenii comerciali ai asocierii, iar negocierile sunt în curs. Pe rolul instanțelor de judecată se află mai multe procese între CNAB și Ion Țiriac Air SRL demarate chiar în 2021, când cele două companii au pornit teoretic renegocierea acordului semnat în urmă cu 23 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati