Capitala a intrat, de vineri, în scenariul roșu, după ce rata de infectare cu SARS-CoV-2 a trecut de 3 la mia de locuitori.
Conform legii, atunci când o localitate trece de rata de infectare de 3 la mia de locuitori, se iau măsuri suplimentare, precum închiderea restaurantelor, cafenelelor sau teatrelor, care acum funcţionează în Bucureşti la o capacitate de 30%.
Potrivit reglementărilor în vigoare, scenariul roșu se traduce prin închiderea școlilor gimnaziale și liceelor. Rămân deschise creșele, grădinițele și clasele pregătitoare – IV.
“Noi avizăm aceste adrese și ele vor fi aprobate, probabil mâine, în Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență“, a precizat pentru EduPedu inspectorul școlar general al Capitalei, Ionel Pușcaș.
În ceea ce privește propunerea făcută de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, către ministrul Sănătății, de modificare a ordinului comun astfel încât în scenariul 3 să poată veni la școală fizic și elevii claselor a VIII-a și a XII-a, inspectorul Ionel Pușcaș a declarat că “deocamdată se merge pe ordinul în vigoare. Dacă între timp apar alte hotărâri, vom vedea. Acționăm dupa ceea ce este în vigoare în acest moment“.
HORA cere ca funcționarea industriei să nu mai depindă de rata de incidență
În același timp, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) cere ca funcționarea industriei să nu mai depindă de rata de incidență de 3 cazuri la mia de locuitori. HORA propune următoarele soluții pentru a putea funcționa şi în scenariul roşu:
- Prezentarea unui certificat de vaccinare.
- Testarea PCR sau test rapid cu 48 de ore înainte de a participa la un eveniment sau o masă a la carte.
- Testarea rapidă la intrarea în incintă