Metrorex a anunţat, marţi, că, în trenurile de metrou, va efectua un program suplimentar de dezinfecţie pentru prevenirea şi diminuarea riscurilor de contaminare cu coronavirus, scrie stiripesurse.ro.
Compania a anunţat că ia unele măsuri în contextul actual de gripă sezonieră, precum şi pentru prevenirea şi diminuarea riscurilor de contaminare cu coronavirus.
Acest program este aplicat în cadrul tuturor tipurilor de salubrizare.
”În trenurile de metrou se va efectua un program suplimentar de dezinfecţie a barelor de susţinere şi a butoanelor de deschidere a uşilor din interiorul acestora cu produse autorizate de Ministerul Sănătăţii. Acest program este aplicat în cadrul tuturor tipurilor de salubrizare, precum şi după executarea reviziilor”, se arată în comunicat.
Mai mult, pentru informarea corectă a publicului călător, Metrorex va expune atât în staţiile de metrou, cât şi în trenuri, afişe educative de prevenţie a infecţiei cu coronavirus.