Ce pensie are Mitică Dragomir, după ce statul i-a tăiat o parte din bani

Dumitru Dragomir a spus ce pensie primește, în prezent, de la statul român.

„Un pic peste 120 de milioane de lei, Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia. Nici pe ăștia nu-i consum. Eu mănânc foarte puțin, nu beau, mă mai duc cu diverși tineri la o cafea sau cu Viorel Păunescu, ori la Adrian Thiess, „La Boschetărie’, așa-i zice restaurantului, și mănânc gratis. Stau pe șantier toată ziua, chiar și-n frig, afară, pe un scaun, dar ce bine e! Dacă mi-e frică de ceva, mi-e frică de sărăcie! Munceam de mic de când răsare soarele”, a declarat Dumitru Dragomir, în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D.

Potrivit unei declarații de avere mai vechi, Dumitru Dragomir deținea un teren de 5.000 de metri pătraţi în Pantelimon, două apartamente şi o casă în Bucureşti, trei vapoare pe Herăstrău, bijuterii de 200.000 de euro, ceasuri de 50.000 de euro şi tablouri de 100.000 de euro, scrie viva.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati