Ziua îndrăgostiţilor la români, „Dragobetele”, va fi sărbătorită, pe 20 şi 21 februarie, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, cu artişti şi meşteri populari, care vor prezenta tradiţiile legate de începutul primăverii, potrivit unui comunicat transmis joi.
În ziua de Dragobete, în satele româneşti se practicau multe credinţe legate nu numai de dragoste şi fertilitate, dar şi de vindecare şi renaştere prin puterea naturii şi a plantelor. Astfel, se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat”, a declarat conf. univ. dr. Paula Popoiu, manager al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
Ziua de 20 februarie este dedicată copiilor, care pot participa la o serie de ateliere de creaţie, iar pe 21 februarie vor putea fi ascultaţi Gelu Voicu şi Taraful Lăutarii din Teleorman, Polina Gheorghe, Maria Băndoiu, Narcisa Băleanu, Iulia Mihai, Nicu Mâţă şi actorul Nae Alexandru.