Ce salarii sunt la Primăria Capitalei. Se dau sporuri pentru calculator și praf

Iată o listă de salarii și de sporuri pentru condiții vitrege de muncă la Primăria Capitalei. Iar sporurile nu sunt o excepție, ci o regulă la PMB, scrie adevărul.ro.

Un muncitor necalificat ia un salariu de bază de 3.725 de lei. La acesta se adaugă și un spor pentru condiţii vătămătoare de 476 de lei. Un muncitor calificat la Primăria Capitalei primește o leafă de 3.988 de lei şi un spor de condiţii vătămătoare de 510 lei.

Șoferul angajat la Primărie, cel care îi duce de obicei pe directorii din instituție unde au nevoie, ia 4.093 de lei pe lună. Și el are un spor de 523 de lei.

Credeați că meseria de stenodactilografă a dispărut? Nu, în Primăria Capitalei ea există și este remunerată cu un salariu și de 4.300 de lei. Cu tot cu spor poate ajunge la aproape 5.000 de lei.

Bufetierii și paznicii de la primăria Bucureștiului iau lefuri de până la 4.093 de lei. Cu tot cu spor salariul de bază pot ajunge la un salariu de 4.500 de lei.

Aceste salarii sunt plătite într-o primărie care s-a aflat practic în stare de faliment. Și nu este singurul caz. Falimentul a bătut la ușa a 88,5% din localitățile României.

Guvernul a adoptat la început de septembrie o Hotărâre prin care aloca 1,33 miliarde de lei din Fondul de Rezervă pentru 2.858 de localități care aveau nevoie de bani pentru facturi, salarii sau mici proiecte locale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati