Ce trebuie să facem dacă găsim un arici! Fundaţia Visul Luanei: Nu trebuie relocaţi sau ţinuţi în captivitate / Nu trebuie hrăniţi cu lapte, deoarece prezintă intoleranţă la lactoză

Fundaţia Visul Luanei atrage atenţia asupra faptului că aricii găsiţi în mediul urban nu trebuie relocaţi, nici ţinuţi în captivitate şi că aceştia nu trebuie hrăniţi cu lapte, deoarece prezintă intoleranţă la lactoză.

Într-o postare pe Facebook, reprezentanţii Fundaţiei precizează că ariciul sălbatic (Erinaceus roumanicus) este bine adaptat traiului în apropierea aşezărilor umane.

Din 2018, în centrul de reabilitare al fundaţiei au fost internaţi 435 de arici, dintre care 100 în acest sezon.

„Cu toate că populaţiile de arici sunt bine stabilite de zeci de ani în oraşele din România, ne întâlnim des cu situaţii în care, din dorinţa de a-i proteja, oamenii decid greşit că ar fi mai bine să-i relocheze către zone împădurite sau să le îngrădească libertatea în curţile caselor. Deşi sunt foarte întâlniţi, informaţiile privind ecologia, biologia şi nevoile specifice ale aricilor sunt, din păcate, greşit reprezentate în multe articole şi postări din mediul online”, explică sursa citată.

Astfel, dacă întâlniţi un arici în timpul zilei, este posibil să fie vorba despre o femelă gestantă sau care alăptează, care îşi construieşte cuibul sau caută resurse.

„Acestea sunt foarte sensibile la stres în aceste perioade, existând riscul de avort sau infanticid dacă sunt deranjate. Totuşi, dacă ariciul este un pui sau este evident letargic, nu fuge, nu pufăie ameninţător şi nu se strânge sub formă de bilă, cel mai bine ar fi să contactaţi un centru de reabilitare. De asemenea, în lunile septembrie-octombrie, juvenilii ar trebui să cântărească aproximativ 300-400 de grame pentru a avea şanse de supravieţuire pe timp de iarnă. Juvenilii activi în timpul zilei în perioada de toamnă ar trebui evaluaţi medical, fiind predispuşi la patologii parazitare”, precizează sursa citată.

Relocarea aricilor nu este recomandată, chiar dacă în mediul urban există şi riscul unor accidente rutiere. Densitatea populaţiilor de arici este „semnificativ mai mare în mediul urban”, în special datorită lipsei prădătorilor şi abundenţei resurselor de hrană.

„Cu alte cuvinte, relocarea, în special a unor animale teritoriale şi adaptate de generaţii mediului urban, către zone naturale, este foarte probabil să le compromită acestora în totalitate şansele de supravieţuire”, se mai arată în postare.

Dacă descoperiţi un cuib de arici, e mai bine să vă îndepărtaţi de zona respectivă şi să încercaţi să limitaţi orice deranj, deoarece există riscul ca femela să-şi abandoneze sau să-şi omoare puii dacă se simte ameninţată. În cazul în care găsiţi pui de arici orfani, contactaţi urgent un centru de reabilitare, deoarece creşterea lor necesită cunoştinţe avansate. Aricii bolnavi trebuie trataţi, de asemenea, la un centru specializat, având în vedere că patologiile acestora diferă de cele ale animalelor de companie şi chiar de ale aricilor exotici.

Totodată, aricii sunt intoleranţi la lactoză, iar ingerarea unei cantităţi mici de lapte de vacă le poate fi fatală. Hrana comercială pentru pisici sau câini poate fi administrată în perioada de iarnă, când resursele de hrană sunt limitate, dar dieta naturală a aricilor este compusă majoritar din nevertebrate (insecte, melci, limacşi), iar consumul pe termen lung de hrană comercială poate cauza probleme dentare, obezitate, dezechilibre nutritive.

Legislaţia în vigoare (OUG 57/2007 şi Legea 205/2004) nu permite ţinerea animalelor sălbatice în captivitate de către persoane sau instituţii neautorizate.

„Oricât de mare este curtea în care acesta este ţinut, dacă nu prezintă căi de acces exterior, aceasta se consideră captivitate. Aricii pot avea teritorii extinse pe mai mulţi kilometri, fiind animale solitare şi parcurgând distanţe mari pentru reproducere; toate acestea fiind necesare pentru bunăstarea psihică şi fizică a acestora. Totuşi, dacă vă doriţi un arici în curte, puteţi crea căi de acces în gard, puteţi păstra zone cu vegetaţie sălbatică şi puteţi instala o căsuţă pentru arici”, mai arată reprezentanţii Fundaţiei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati