Ce trebuie să faci când mergi la cinematograf. Noile reguli publicate de Guvern

Vrei să mergi la cinematograf? Printre reguli se numără purtatul măștilor de protecție, obligatoriu păstrată o distanță între spectatori, indiferent dacă sunt veniți împreună la film, cu excepția copiilor însoțiți de adulți și evitarea, pe cât posibil, a formării cozilor.

În funcţie de situaţia epidemiologică generală, de particularităţile regionale şi locale, autorităţile implicate în gestionarea prevenirii îmbolnăvirilor vor pune în aplicare următoarele scenarii, potrivit Digi24.

Scenariul 1:

Organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în condiţiile unei rate a incidenţei cumulate mai mică de 1,5/1.000 de locuitori, în localităţile în care se află acestea.

Scenariul 2:

Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricţionarea sau închiderea activităţilor cinematografelor dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.

Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activităţilor cinematografelor dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

Documentul prevede măsuri care privesc echipa de organizare şi răspunderea individuală, măsuri care privesc angajatorii, dar şi măsuri care privesc accesul şi contactul cu publicul, precum şi măsuri legate de organizarea locaţiei.

Ce reguli trebuie respectate la cinema

Măsurile care privesc accesul şi contactul cu publicul se referă, printre altele, la coordonarea cu autorităţile de sănătate şi cele locale astfel încât asigurarea sănătăţii angajaţilor şi a publicului să reprezinte obiectivul prioritar.

Se vor plasa la loc vizibil anunţuri scrise privind regulile de distanţare fizică şi cele de acces. Va fi realizată o comunicare corectă şi eficientă despre măsurile de siguranţă sanitară adoptate de către cinematograf, promovate în locaţie, dar şi pe site-ul acestuia şi pe reţelele de socializare pentru o vizibilitate sporită şi o înţelegere cât mai bună din partea publicului;

Accesul se face cu respectarea de către participanţi a distanţării de minimum 1,5 m;

Triajul observaţional la intrarea în locaţie se va realiza astfel: nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) şi temperatură mai mare de 37,3°C. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în spaţiul destinat. Prin excepţie, în cazul cinematografelor din incinta spaţiilor comerciale, dacă temperatura a fost deja măsurată la intrare, aceasta rămâne valabilă pe toată perioada petrecută în respectiva clădire;

Obligaţia de a întocmi procedurile necesare referitoare la situaţia în care unei persoane sau unui grup nu i se permite accesul la eveniment în urma triajului epidemiologic şi obligaţia de a informa şi instrui angajaţii/voluntarii şi agenţii de pază cu privire la această procedură;

Accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării măştii pe toată durata proiecţiei;

Organizarea cozilor la intrarea/ ieşirea din locaţie/casa de bilete prin marcaje care să indice distanţa regulamentară de 1,5 m între persoane;

Publicul va fi încurajat să îşi dezinfecteze mâinile cu dezinfectat avizat pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziţie, urmând a utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălţăminte aflate la intrare;

Vânzarea de bilete se va face pe cât posibil online, astfel încât contactul fizic să fie minimizat în locaţii, iar în cazul achiziţiei biletelor la casa de bilete vor fi avute în vedere următoarele: încurajarea utilizării plăţii cu cardul contactless sau telefonul; deschiderea casei de bilete cu suficient timp înaintea proiecţiei, astfel încât să fie evitată aglomeraţia; în cazul în care accesul în sală este efectuat în imediata apropiere a casei de bilete, aceasta va fi închisă cu 15 minute înainte de a începe proiecţia;

Interzicerea reutilizării pliantelor, broşurilor şi altor materiale informative în format fizic;

Dezinfecţia regulată a suprafeţelor;

Organizarea cozilor la intrarea/ieşirea din locaţie prin marcaje care să indice distanţa fizică regulamentară de 1,5 m între persoane;

Evitarea pe cât posibil a formării cozilor în interiorul cinematografului;

Instituirea obligativităţii măsurii de purtare a măştii de protecţie şi a mănuşilor pentru persoanele care asigură paza obiectivelor;

Biletele vor fi, pe cât posibil, scanate de către personalul cinematografului, şi nu rupte sau atinse cu mâna;

Intrarea şi ieşirea din locaţie se va efectua gradual, rând cu rând, astfel încât să nu se creeze aglomeraţie:

Accesul în sală se va face în ordinea venirii spectatorilor, cât mai devreme posibil, fără a staţiona pe hol, sau în cazul în care acest lucru nu este posibil, accesul în sală se va efectua începând cu rândurile cele mai îndepărtate de intrarea în sală;

Ieşirea din sală se va efectua începând cu rândurile cele mai apropiate de ieşirea din sală, pe uşile de evacuare;

În cazul unui cinematograf cu mai multe săli aflate în aceeaşi incintă, se vor eşalona orele de început şi de sfârşit ale proiecţiilor, în aşa fel încât să nu se suprapună orele de acces şi ieşire din mai multe săli, evitându-se astfel aglomerarea spaţiilor comune;

Stabilirea şi implementarea unor circuite distincte pentru acces şi ieşire;

În funcţie de dimensiunile cinematografului, accesul va începe cu până la o oră înainte de proiecţie, pentru a evita adunarea mulţimilor, acest lucru fiind menţionat şi pe bilet, dar şi în comunicarea asigurată de către organizator.

Ce măsuri trebuie să ia organizatorii

Stabilirea şi respectarea numărului maxim de persoane permise în sala de cinema;

Dezinfectarea cu substanţe biocide autorizate a tuturor scaunelor după şi/sau înaintea fiecărei proiecţii;

Asigurarea unui sistem de aer condiţionat/ventilaţie corespunzător normelor în vigoare, pentru evitarea răspândirii particulelor în sala de cinema, precum şi în hol, toalete şi alte spaţii comune. În cazul în care cinematograful nu este în măsură să facă dovada unui sistem de aer condiţionat/ventilaţie conform normelor de siguranţă sanitară, acesta va fi obligat să nu utilizeze sistemele de aer condiţionat şi/sau ventilaţie;

Să efectueze dezinfecţia şi aerisirea periodică a spaţiilor de activitate, suprafeţelor şi a tuturor obiectelor atinse frecvent de public;

Să efectueze nebulizarea săptămânal, în afara programului de lucru, a încăperilor climatizate cu recircularea aerului;

Alocarea unui timp suficient pentru realizarea procedurilor de dezinfectare a suprafeţelor de contact din săli după fiecare proiecţie;

Organizarea spaţiului astfel încât să permită menţinerea distanţei fizice între persoane:

Personalul va verifica respectarea distanţării sociale în timpul proiecţiilor de film;

Referitor la distribuţia locurilor în sală (atât online cât şi la casele de marcat): se va aloca câte un scaun liber între spectatori. Prin excepţie de la această regulă, minorul în vârstă de sub 12 ani poate sta pe scaunul de lângă adultul însoţitor, iar un însoţitor adult poate sta lângă maximum doi minori, fără a avea spaţii libere între ei;

În ceea ce priveşte rândurile: ţinând cont de structura de amfiteatru verticalizată, spectatorii nu stau faţă în faţă, ci unii în spatele celorlalţi, înlăturând astfel riscul contaminării directe prin proximitate;

Vizionarea spectacolului este permisă numai cu păstrarea locului individual în sală şi a purtării măştii de protecţie;

Distribuirea de ochelari 3D este permisă doar în cazul celor de unică folosinţă;

Punerea la dispoziţia publicului de substanţe dezinfectante pentru mâini;

Respectarea distanţei obligatorii de minimum 1,5 m, în condiţiile utilizării toaletelor;

Punerea la dispoziţie a unui număr rezonabil de toalete, unde este posibil, pentru evitarea aglomeraţiei;

Dedicarea unor toalete strict copiilor şi/sau familiilor cu copii, acolo unde acest lucru este posibil;

Punerea la dispoziţie a unui număr rezonabil de recipiente/coşuri de gunoi cu capac;

Dezinfectarea toaletelor cu substanţe biocide autorizate, înainte şi după fiecare proiecţie;

Asigurarea permanentă a substanţelor şi materialelor de curăţenie/igienizare necesare în locaţie;

Asigurarea personalului de curăţenie, instruit profesional, într-un număr suficient;

Funcţionarea cafenelei/bistroului/altor magazine care comercializează băuturi sau/şi produse alimentare din incinta cinematografelor este permisă cu respectarea măsurilor de sănătate publică în vigoare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati