Ce vedete ar putea să se retragă din sport la finalul anului, după Serena Williams și Roger Federer?

Septembrie 2022 a fost luna în care tenisul a devenit mai sărac după retragerile previzibile ale Serenei Williams și Roger Federer. Cei doi monștri sacri au pus capăt unor cariere incredibile, în care au cucerit tot ceea ce se putea câștiga.

Cariere impresionante pentru Serena Williams și Roger Federer

Ajunsă la 41 de ani, împliniți pe 26 septembrie, Serena Jameka Williams este considerată de mulți cea mai bună jucătoare de tenis din toate timpurile. Eliminată de australianca Alja Tomljanovic în turul al 3-lea de la US Open, Serena a părăsit tenisul după ce a câștigat 73 de turnee, dintre care 23 de Grand Slam. Ea s-a impus în 858 de meciuri și a pierdut de 156 de ori.

În cele peste 2 decenii de activitate a strâns 94 de milioane de dolari doar din tenis, și a stat 319 pe prima poziție în clasamentul jucătoarelor profesioniste. Ea și-a dorit foarte mult după nașterea copilului să mai câștige un turneu de Grand Slam pentru a o egala pe legendara Margaret Court, dar, deși a fost favorita agențiilor de pariuri sportive, Serena nu a reușit să se impună în niciuna din cele 4 finale disputate în ultimii ani – Wimbledon (2018 și 2019) și US Open (2018 și 2019).

Înainte de ediția din 2022 a Laver Cup, elvețianul Roger Federer și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist. La 41 de ani, el a trebuit să pună capăt carierei din cauza accidentărilor. Pentru final, Federer a ales un meci de dublu de la Laver Cup, în care partener i-a fost prietenul și adversarul Rafael Nadal. 103 titluri ATP, din care 20 de Grand Slam, și 310 săptămâni ca lider al clasamentului ATP, din care 237 consecutive, sunt bornele care caracterizează o carieră impresionantă în care elvețianul i-a avut ca adversari pe Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray.

Este posibil ca retragerile celor doi să nu fie singurele în această perioadă. O serie de alți mari sportivi sunt aproape de finalul unor cariere incredibile.

Rafael Nadal – tot mai aproape de final

Sunt din ce în ce mai multe semne că și Rafael Nadal intenționează să pună punct carierei de jucător profesionist. După ce a participat la meciul de retragere al lui Roger Federer, ibericul în vârstă de 36 de ani a anunțat că ia o pauză pentru a-i fi alături soției însărcinate:

„Am lucruri mult mai importante de care să mă ocup în afara tenisului. Au fost câteva luni puțin mai dificile din toate punctele de vedere, aceasta este realitatea. … important în viața mea este că voi avea primul meu copil și am încredere că totul va ieși bine.”

Rafael Nadal pare în plină formă în acest an în care a cucerit două titluri de Grand Slam. Cu toate astea, el a fost tentat să își încheie cariera în această vară:

„La ora actuală, nu mă simt bine, nu voi continua să joc. Nu o să neg, am văzut retragerea venind, de-a lungul acestui sezon. Sincer, am crezut că turneul de la Roland Garros din acest an va fi ultimul al carierei mele de tenismen profesionist. După acel turneu, totul a mers prost.”

Nadal a revenit:

„A fost o serie de ghinioane la nivel fizic, care s-au adăugat situației personale de acasă. În orice caz, nu vreau să mă gândesc la retragere, în acest moment. Prioritatea numărul unu rămâne să revolz problema de acasă, după care îmi voi pune la cale viața. Am nevoie de liniște și pace, atât în viața personală, cât și din punct de vedere profesional”.

Tom Brady – revenirea pe teren i-a afectat viața personală

Legendarul quarterback Tom Brady anunța că sezonul trecut va fi ultimul din cariera sa. De 7 ori campion Super Bowl, Brady afirma că vrea să petreacă mai mult timp cu familia. El a surprins pe toată lumea când a revenit la antrenamentele Tampa Bay Buccaneers pentru un nou sezon în NFL.

Din păcate, se pare că acesta nu a avut acceptul soției pentru a se întoarce pe teren. Recent, publicațiile de peste ocean au anunțat că Tom Brady și Gisele Bundchen sunt în prag de divorț. Fostul fotomodel brazilian afirmă că nu mai tolerează absența starului din viața de familie:

„Evident, am preocupările mele. Acesta este un sport foarte violent, iar eu am copiii mei și vreau ca el să fie mai prezent în mijlocul familiei. Am avut acele conversații cu el din nou și din nou. Dar, în cele din urmă, simt că toată lumea trebuie să ia o decizie care să ajute lucrurile să funcționeze pentru copii.”

Tom Brady nu a avut o reacție tranșantă în această privință. Ajuns la 45 de ani, el a dat declarații curioase:

„Nu suntem cu toții siguri dacă vom fi aici sau nu anul viitor…. Nu se știe niciodată. Cu toții ar trebui să profităm de oportunitatea pe care o avem.” Rămâne să vedem dacă acesta va alege competiția sau viața de familie.

Va rezista Lewis Hamilton în Formula 1 pe post de pilot de pluton?

La 37 de ani, britanicul Lewis Hamilton a câștigat de 7 ori titlul de campion mondial în Formula 1. Anul trecut a fost la un pas de a câștiga al 8 trofeu de campion mondial. În acest fel ar fi devenit cel mai galonat pilot din istorie, dar olandezul Max Verstappen s-a opus în chiar ultimul tur al sezonului.

Schimbările din acest sezon al Formulei 1 nu au mai găsit mașina Mercedes la un nivel competitiv care să-i permită să concureze cu Red Bull și Ferrari. Deși are contract cu Mercedes până în 2023, Hamilton acceptă cu greu absența sa din lupta pentru titlul mondial.

Anul trecut acesta declara: „Acest gând (pensie) îmi vine adesea. E ca un val. Vine și pleacă. Au fost multe ocazii în ultimii patru-cinci ani când nu știam dacă mai vreau să încerc, să mă sacrific cu antrenamente în detrimentul vieții personale.”

Evident, pentru fiecare dintre acești mari sportivi finalul carierei este aproape. Ei nu mai au nimic de demonstrat, dar spiritul competitiv îi menține în acțiune. Probabil, momentul retragerii va veni când nu vor mai găsi plăcere în ceea ce fac sau corpurile lor nu vor mai face față solicitărilor. Performanțele lor extraordinare vor rămâne însă încrustate în istoria sportului.

Sursa articol: Articol de la partener

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati