Calea ferată Oraviţa – Anina este cea mai veche cale ferată de munte din România, dată în funcţiune în decembrie 1863.
Denumită şi ‘Semeringul bănăţean’, ea este considerată cea mai frumoasă şi spectaculoasă linie ferată de munte din sud-estul Europei. ‘Drumul de fier’ are 14 tuneluri săpate în stânca muntelui şi 10 viaducte peste văi adânci, potrivit Centrul Infoeuropa.
Cu o lungime de 33,4 km, bătrâna cale ferată urcă de la 218 m altitudine (Oraviţa) la 558 m (Anina), cu o diferenţă de nivel de 338 m, o pantă de înclinare de 20 la mie şi curbe cu raze atât de strânse (114 m).
Calea ferată ocolește Munții Aninei prin Valea Jitinului peste care este și cel mai grandios viaduct, Viductul Jitin, înalt de 35 m și lung de 230 m, având 5 deschideri.