Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, pe întreaga autostradă A3 București – Ploiești, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 50 de metri.
Polițiștii recomandtă ca pe timp de ceaţă, în afară de reducerea vitezei, mărirea distanţei în mers şi folosirea corespunzătoare a luminilor, în ceea ce priveşte autostrăzile trebuie respectate şi alte reguli specifice:
– nu opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă;
– în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, porniţi luminile de avarie, echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari.