Cei mai mulți posesori de mașini electrice și hibrid din România sunt în Sectorul 1

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, spune că cei mai mulți posesori de mașini electrice și hibrid din România sunt în Sectorul 1 al Capitalei. Edilul este de părere că lipsa stațiilor de încărcare electrică reprezintă o problemă pentru șoferi.

În Sectorul 1 există cei mai mulți posesori de mașini electrice și hibrid din țară: 985 de proprietari de mașini electrice și 6.200 de proprietari care utilizează modele hibrid (inclusiv plug in hybrid), a spus, joi, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, pe pagina de Facebook.

Potrivit edilului, lipsa stațiilor de încărcare electrică descurajează foarte multe persoane care și-ar dori să cumpere o mașină electrică.

„Respirăm cu toții aerul din București, trăim pe pielea noastră ceea ce înseamă poluarea aerului generat de traficul bucureștean. Iar noi ne-am gândit să schimbăm puțin paradigma și să venim în ajutorul cetățenilor. Pentru că dacă vrem să <scoatem fumul> toxic din oraș atunci trebuie să luăm toate măsurile bune care vor reduce poluarea”, a spus Armand.

Astfel, Clotilde Armand a transmis ceea ce Tudor Roșca, city managerul Sectorului 1, care este și președintele Asociației pentru Electromobilitate (AERO), a explicat într-un interviu pentru publicația Cavaleria.ro, modul în care va fi rezolvată problema stațiilor de încărcare electrică.

„Avem 3 scenarii: stații cu putere mică, de 3,6 kW, care, într-un proiect care urmează să fie demarat în Sectorul 1, vor fi 700 la număr și vor fi montate în parcări de reședință; stații cu putere medie, de 50 kW, pentru supermarketuri și instituții publice și stații cu putere mare, de 100-250 kW, pe autostrăzi, în localitățile de tranzit sau în zonele intens circulate”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati