Cei mai rapizi poştaşi din ţară se întrec pe Calea Victoriei la “Marşul Factorilor Poştali”

Poșta Română aniversează 160 de ani de la înființare și organizează competiția profesional – sportivă de tradiție Marşul Factorilor Poştali”, la București, pe Calea Victoriei. 84 de salariaţi se vor întrece pentru titlul de cel mai rapid poştaş”, pornind din fața fostului Palat al Poștelor, actualul Muzeu Național de Istorie a României.

Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 13 august, începând cu ora 10.30, în cadrul proiectului ”Străzi Deschise – București, promenadă urbană”, organizat de Primăria Municipiului București prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB și PROEDUS – în calitate de operatori zonali.

Cei 84 de factori poștali, câștigători ai fazelor județene (42 de femei și tot atâția bărbați), își vor demonstra competențele sportive pe un circuit de 3 km, femeile, respectiv 5 km, bărbații, traseu cuprins între Splaiul Independenței și B-dul Regina Elisabeta. Vor fi premiați cei mai rapizi poștași, însă se vor acorda și premii speciale, pentru cel mai vârstnic, cel mai tânăr și cel mai tehnic participant, atât la categoria femei, cât și bărbați.

”Faza finală a Marșului Factorilor Poștali din acest an are loc, după decenii bune, la București, ca un omagiu adus împlinirii a 160 de ani de la înființarea companiei. Și, ce loc puteam găsi mai sugestiv pentru istoria și tradiția unei companii de importanța, tradiția și popularitatea Poștei Române decât Calea Victoriei și fostul Palat al Poștelor?”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română.

Marşul Factorilor Poştali a debutat în anul 1977, la Bucureşti, şi, ediție după ediție, aliniază la start, la fazele județene și națională, câteva mii de angajaţi ai Poştei Române.

Anul acesta, competiția a ajuns la cea de-a 42-a ediție.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati