Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie (ARPAC) invită toţi iubitorii de animale să vadă ”Cel mai mare colaj de desene din România dedicat animalelor de companie”, a transmis bucurestifm.ro
Conform aceleiași surse, este vorba despre un colaj de 200 m² cu cele mai apreciate animale de companie, în viziunea copiilor. Acesta poate fi văzut astăzi și duminică la ParkLake Shopping Center din Bucureşti.
Cu această ocazie, vizitatorii vor putea afla curiozităţi şi reguli esenţiale ale îngrijirii animalelor.
Colajul a fost realizat în 2019 cu efortul comun a 3200 de elevi de la 180 de clase primare din România. Acesta a fost realizat cu scopul de a atrage atenţia asupra importanţei animalelor în viaţa noastră, în contextul în care se estimează că 80 milioane de gospodării din UE deţin cel puţin un animal de companie, potrivit datelor Federaţiei Europeane a Producătorilor de Petfood. Datele pentru anul 2018 arată că în România trăiesc 4.300.000 pisici, a şasea cea mai mare populaţie la nivelul UE, şi 4.000.000 câini, a şaptea cea mai mare populaţie din UE după Spania, Franţa, Italia, Polonia, Marea Britanie, Germania (9.400.000). În plus, se estimează că 1.000.000 de locuri de muncă directe și indirecte sunt generate în Europa de deţinerea şi creşterea animalelor de companie, cum ar fi medicii veterinari, crescătorii sau industriile de aprovizionare conectate1.
ARPAC speră să ajungă cu acest colaj în Cartea Recordurilor.
Sursa: bucurestifm.ro