Sorin Cîmpeanu a declarat că în data de 8 februarie, când începe semestrul al doilea al anului școlar 2020-2021, se împlinesc trei luni de când elevii fac exclusiv școală online, iar Ministerul Educației, dar și marea majoritate a părinților își doresc „revenirea la normalitate”.
Cu toate acestea, ministrul Sorin Cîmpeanu spune că decizia de deschidere sau închidere a școlilor nu va fi luată și nu a fost luată de Ministerul Educației, ci se ia dând prioritate stării de sănătate, iar competențele sunt ale Ministerului Sănătății, a arătat ministrul Educației, potrivit Digi24.
Scenariul hibrid este eliminat din opțiunile sistemice, dar nu poate fi eliminat pentru acei copii care trebuie să stea acasă și trebuie să aibă acces la învățătură, a arătat ministrul educației.
În aceste condiții, el a detaliat care sunt cele patru situații în care poate funcționa în continuare școala online:
1. Elevii au contraindicații medicale pentru prezență fizică, au vulnerabilități. Ei vor face în continuare online.
2. Elevii au aparținători în familie care au vulnerabilități medicale, certificate ca atare. Pentru aceștia, învățământul va fi în continuare online.
3. Elevii prezintă simptome. Recomandarea „apăsată” a Ministerului Sănătății, dar și a Ministerului Educației este să rămână acasă.
4. Profesorii prezintă vulnerabilități sau simptome. Profesorul stă acasă și se va face predare-învățare online.