Centrele militare au început preluarea solicitărilor pensionarilor pentru vaccinarea împotriva COVID-19

Centrele militare zonale, judeţene sau de sector au început să preia solicitările pensionarilor militari cu vârsta de peste 65 de ani, veteranilor şi văduvelor de război care îşi exprimă dorinţa de imunizare împotriva virusului SARS-CoV-2.

Aceştia fac parte din prima grupă de prioritate a etapei a II-a de vaccinare, împreună cu persoanele care sunt înregistrate cu boli cronice, cu personalul din serviciul de luptă permanent, personalul aeronautic, personalul militar şi civil participant sau aflat în pregătire pentru misiuni şi operaţii desfăşurate în afara teritoriului naţional, cel de la misiunile permanente, cu personalul care execută misiuni în sprijinul altor instituţii, precum şi cu persoanele care ocupă funcţii-cheie în structura MApN şi cu personalul, studenţii şi elevii instituţiilor militare de învăţământ.

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, a făcut apel la camaraderia personalului MApN eligibil pentru prima grupă de prioritate a etapei a II-a şi a solicitat structurilor responsabile analizarea posibilităţii de vaccinare, cu prioritate, a veteranilor de război şi a pensionarilor militari care au probleme de sănătate.

În centrele de vaccinare organizate de MApN vor putea fi vaccinaţi şi membrii de familie ai pensionarilor militari, veteranilor şi văduvelor de război (soţ sau soţie, copiii, precum şi persoane aflate în întreţinere legală), care şi-au exprimat voluntar dorinţa de a se vaccina, în funcţie de etapa în care se încadrează, conform strategiei naţionale de vaccinare (etapele II şi III).

Pensionarii militari, veteranii şi văduvele de război vor fi planificaţi prin intermediul centrelor militare judeţene, de sector sau zonale. Acestea au pregătit şi instruit personalul care, începând de luni, 11 ianuarie, a început preluarea apelurilor telefonice de la pensionarii militari. La începerea propriu-zisă a procesului de vaccinare, operatorii din centrele militare îi vor contacta pe pensionarii militari – care şi-au exprimat intenţia de vaccinare – cu minim 48 de ore înainte de administrarea vaccinului, pentru programare în centrele de vaccinare aparţinând MApN.

Apelurile telefonice sunt preluate de centrele militare în regim permanent, inclusiv în zilele nelucrătoare.

Pentru personalul care nu se poate deplasa se vor organiza, prin grija centrelor de vaccinare, în funcţie de situaţie, echipe mobile care vor executa vaccinarea. În situaţiile în care personalul militar în rezervă, retragere, veteranii şi văduvele de război sau membrii de familie ai acestora nu se pot deplasa la centrele de vaccinare ale MApN, comandanţii unităţilor şi centrelor militare vor solicita sprijinul Direcţiilor de Sănătate Publică pentru programarea acestora la alte centre de vaccinare, din reţeaua Ministerului Sănătăţii, mai apropiate de zona de domiciliu.

Reamintim că, pentru informarea pensionarilor militari, a veteranilor şi văduvelor de război cu privire la procedura de înscriere pentru vaccinare, pe spatele cuponului de pensie aferent lunilor ianuarie şi februarie, a fost înscris un mesaj prin care beneficiarii care doresc să se vaccineze se pot adresa centrului militar de pe raza de domiciliu pentru informaţii suplimentare şi pentru programare.

De asemenea, în momentul operaţionalizării centrelor de vaccinare aparţinând MApN din fiecare judeţ, centrele militare vor posta pe paginile de facebook proprii informaţii suplimentare referitoare la vaccinare.

Vaccinarea personalul militar şi civil care activează în Armata României, respectiv a militarilor în rezervă, retragere şi veteranilor de război se va face exclusiv prin exprimarea opţiunii în mod voluntar.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati