Centru de asistență pentru persoanele afectate de explozia din Rahova, în incinta Liceului „Dimitrie Bolintineanu”

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU B-IF) coordonează, în incinta Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, un centru de asistență destinat persoanelor care locuiau în blocul afectat de explozie și care, pentru moment, nu pot reveni în locuințe din cauza riscului legat de stabilitatea construcției.

Gestionarea centrului se realizează cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), DGASPC Sector 5, Crucii Roșii Române, Fundației World Vision și organizației Salvați Copiii.

Toate persoanele afectate au fost înregistrate, iar cu sprijinul autorităților vor beneficia de cazare temporară, alimente și medicamente, acolo unde este necesar.

În cadrul centrului sunt prezenți și psihologi din cadrul IGSU și ISU B-IF, care oferă suport psihologic și emoțional persoanelor direct afectate, precum și aparținătorilor victimelor.

De asemenea, pentru nevoile urgente ale celor afectați, este disponibil numărul de telefon al DGASPC – 021.9524 (telefon pentru urgențe sociale).

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență rămâne în contact permanent cu autoritățile locale și instituțiile partenere, pentru a asigura coordonarea eficientă a tuturor acțiunilor de sprijin destinate comunității afectate.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati