Centru educațional complet în Cartierul Greenfield

Copiii din cartierul Greenfield vor avea acces la educație în apropierea casei. Primăria Sectorului 1 va construi pe Aleea Teișani primele unități de învățământ publice din acest cartier. Este vorba de un centru educațional complet – școală, grădiniță, sală de sport, bibliotecă, ateliere de arte/muzică, alei pietonale, spații verzi, spații de joacă, locuri de parcare și tot ce este necesar pentru un centru educațional ultramodern.

În ședința de marți, 23 martie 2021, a Consiliului Local Sector 1 au fost aprobate documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții “Construire ansamblu educațional compus din școală, grădiniță, căi de circulație, spații verzi, terenuri de sport, zone de joacă, corpuri de iluminat, spațiu de parcare, gard incintă, Sector 1, București”.

Construcțiile care fac obiectul proiectului se vor ridica în partea de nord a Bucureștiului între Pădurea Băneasa, Pădurea Tunari și Aleea Teișani pe un teren donat Consiliului General al Municipiului București și transmis în administrare Sectorului 1 al Municipiului București. Suprafața terenului este de 9620 mp.

Potrivit hotărârii adoptată ieri, indicatorii maximali ai acestui obiectiv de investiții sunt în valoare de 58.200.640, 41 de lei, inclusiv TVA, iar durata de realizare a investiției va fi de 24 de luni, din care execuția 20 de luni și proiectarea patru luni.

150 de preșcolari și 390 de elevi vor învăța în noile unități de învățământ

Suprafața construită desfășurată totală a viitorului centru educațional va fi de 7558 mp din care suprafața utilă totală va fi de 6756,31 mp.

Clădirea grădiniței va avea un regim de înălțime de P+1, o suprafață construită desfășurată de 2548,47 mp, din care o suprafață utilă totală de 2297,24 mp. Viitoarea grădiniță a fost prevăzută cu 15 grupe cu un număr total de 150 de preșcolari.

Școala va avea un regim de înălțime de P+2E+Eth, o suprafață construită desfășurată de 5009,53mp, din care o suprafață utilă de 4459,07 mp. Aceasta va avea două corpuri. Corpul 1 va fi destinat activităților curente de învățământ: săli de clasă, laboratoare și spații administrative, iar în Corpul 2 vor funcționa o sală de sport, o bibliotecă și ateliere de arte/muzică. Viitoarea școală va avea 13 săli de clasă, unde își vor desfășura cursurile 390 de elevi, precum și 10 cabinete și laboratoare.

Aleile pietonale și spațiile verzi vor fi în suprafață de 3572,09 mp, iar suprafața de teren alocată pentru circulațiile comune carosabile, pietonale, zonele de parcări auto și biciclete va fi de circa 1305 mp.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati