Centrul Ceh din București își redeschide ușile vizitatorilor

După o perioadă lungă în care Future Museum a luat o pauză, Centrul Ceh îşi redeschide uşile vizitatorilor către sala care devine, uneori, spaţiu expoziţional. Pe 12 noiembrie 2020, de la ora 18:00, are loc vernisajul expoziţiei The Other’s Skin, semnată de artiştii Ana şi Sever Petrovici-Popescu.

Future Museum este un proiect al Centrului Ceh ce a luat naştere în ianuarie 2016, când artiştii şi curatorii din România şi din Republica Moldova au fost invitaţi să aplice cu propunerile propriilor proiecte, care ulterior au fost selectate de un juriu internaţional.

Expoziţia The Other’s Skin analizează constructele sociale, religioase şi politice care afectează relaţia interumană prin normalizarea ierarhiilor şi diviziunilor menite cu predilecţie alterităţii. „Sunt prezente două posibilităţi ale existenţei Celuilalt asemenea straturilor care formează pielea şi care acum sunt despicate pentru a aborda identitatea personală atât în propria societate, cât şi cea din postura de migrant. Celălalt este gândit prin intermediul pielii care adună şi reţine între pliurile sale conglomerate inegale de grăsime şi memorie ale raporturilor de putere„,au precizat joi organizatorii.

Expoziţia va fi deschisă între 12-26 noiembrie 2020 şi poate fi vizitată între orele 9:00-16:00, de luni până vineri. Vernisajul are loc joi, 12 noiembrie, între 18:00-21:00. Evenimentul se va desfăşura în conformitate cu normele de prevenire a răspândirii Covid-19. Un număr limitat de persoane va avea acces în sală în acelaşi timp, masca de protecţie este obligatorie, iar accesul se face doar după luarea temperaturii. La finalul vizitei expoziţiei, participanţii vor primii o bere Budweiser Budvar cadou.

Eveniment este organizat de Future Museum (Centrul Ceh Bucureşti), cu sprijinul Budweiser Budvar.

Sever Petrovici-Popescu (n. 1986, Bucureşti) este doctorand al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti cu tema Fotosculptură.

Ana Petrovici-Popescu (n. 1986, Bucureşti) are o licenţă în pictură şi un master în sculptură, fiind în ultimul an de doctorat la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati