Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti: Peste 500 de persoane s-au înscris în programul de screening „Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă!”

În prima lună de la demararea programului de screening „Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă!”, 555 de persoane, trecute de 55 de ani, s-au înscris şi au primit gratuit teste imunochimice medicale specifice FIT.

Medicii de la NEOLIFE Medical Center au primit şi au prelucrat până în prezent 324 de probe, stabilindu-se că 298 pacienţi nu prezintă risc, la 8 pacienţi există o mică suspiciune şi alţi 18 pacienţi au această boală.

„Pacienţii au fost informaţi cu privire la etapele desfăşurării acestui proiect şi, după efectuarea testelor şi primirea rezultatelor, cei care prezintă suspiciuni, vor merge la medicul de familie pentru trimitere şi vor continua investigaţiile necesare. Vor face colonoscopie şi orice va considera medicul că este necesar, pentru a se ajunge la un diagnostic final. În cazul în care se va dovedi că au cancer colorectal, aceştia vor beneficia de un plan de tratament, dar şi de consiliere psihologică”, a declarat Alexandra Dobre, Directorul General al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti (CSMB).

Programul-pilot, singurul la nivel naţional demarat pe această zonă, a început pe 16 septembrie, iar în cadrul lui pot fi testaţi 1.500 de bucureşteni. În cazul în care cererile vor fi la fel de mari, nivelul plafonului va fi ridicat până la 5.000.

Înscrierile continuă şi se pot face zilnic, de luni până joi, începând cu ora 9.00, la Biroul de Relaţii cu Publicul al CSMB din strada Ion Filitti nr. 8, sector 3, Bucureşti. Cerinţa obligatorie este ca persoana interesată să intre în program să aibă domiciliul în Bucureşti şi 55 de ani împliniţi.

Acte necesare:

– copie după actul de identitate;
– cerere tip completată (se găseşte la punctul de înscriere).

Programul de screening „Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă!” este demarat de Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Sănătate pentru Comunitate şi cu NEOLIFE Medical Center. Acesta vine în sprijinul sprijinul seniorilor bucureşteni trecuţi de 55 de ani. Studiile arată că punctul de incidenţă a bolii este după această vârstă.

– Cancerul de colon se află pe locul 3 în topul patologiilor maligne;
– În fiecare an, în Europa, peste 435.000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer colorectal, dintre care, aproximativ jumătate mor;
– În 2018, au fost înregistrate 80.000 de cazuri de cancer de colon în România, conform datelor Global Cancer Observatory, şi peste 50.000 de decese;
– Dacă este descoperit în primă fază, 90 % dintre pacienţi pot scăpa, însă descoperit într-un stagiu avansat, rata de supravieţuire scade la 20%.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati