Centrul Vechi, vila lui Nicolae Ceauşescu, Parcul Herăstrău şi Caru’ cu Bere, cele mai atractive puncte de interes pentru turiştii care vizitează Bucureştiul

Centrul Vechi, vila lui Nicolae Ceauşescu, Parcul Herăstrău şi Caru’ cu Bere sunt cele mai atractive puncte de interes pentru turiştii care vizitează Bucureştiul, conform unei analize realizate de platforma Visit Bucharest Today. 

  • La capitolul ”cele mai căutate sintagme şi întrebări despre Bucureşti ale turiştilor străini”, pe primul loc se află ”Ce evenimente sunt în Bucureşti?”, urmată de ”Este Bucureştiul un oraş sigur?”.

Scopul analizei, efectuate pe un număr de 52.000 de căutări specifice în platforma web şi pe aplicaţia de Android, în perioada mai-iulie, a fost de a oferi o imagine a celor mai atractive puncte de interes pentru turiştii străini care vizitează Capitala României. Conform datelor Visit Bucharest Today, aproximativ 60% dintre utilizatorii platformei sunt vorbitori de limba engleză, urmaţi de germană (2,62%), ebraică (1,90%), franceză (1,70%), olandeză (1,70%), rusă (1,46%), italiană (1,47%) şi greacă (1,42%).

Cele mai căutate atracţii şi obiective turistice din Bucureşti de către turiştii străini sunt, în ordine: Centrul Vechi, Fântânile şi spectacolul Simfonia Apei, Palatul Parlamentului, Ateneul Român, atedrala Mântuirii Neamului

  • Cele mai căutate muzee din Bucureşti de către turiştii străini sunt, în ordine: – Vila lui Ceauşescu – Palatul Primăverii, Muzeul Grigore Antipa, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Satului, Muzeul Ţăranului Românâ

Cele mai căutate parcuri şi grădini din Bucureşti de către turiştii străini: Parcul Herăstrău, Grădina Botanică, Parcul Cişmigiu.

Cele mai căutate restaurante din Bucureşti de către turiştii străini: Caru’ cu Bere, Hanul lui Manuc, Berăria H, Hard Rock Cafe.

Cele mai căutate sintagme şi întrebări: ”Apa de la robinet este potabilă în Bucureşti?”, ”Cum folosesc transportul în comun în Bucureşti?”, ”Ce pot face în Bucureşti în acest weekend?”, ”Cazinourile din Bucureşti”.

Cele mai căutate destinaţii de tip excursii de o zi (one day trips) cu plecare din Bucureşti de către turiştii străini: Castelul Bran, Constanţa, Braşov, Castelul Peleş. Visit Bucharest Today este cel mai accesat ghid online al Bucureştiului de către vorbitorii de limbă engleză aflaţi în Capitală şi de către cetăţenii străini care intenţionează să viziteze oraşul.

Platforma este prezentă pe web, unde poate fi accesată pe domeniul visitbucharest.today, dar şi pe Google Play, unde aplicaţia este descărcată şi folosită de către utilizatorii dispozitivelor cu Android care vizitează Capitala.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati