Șapte oferte au fost depuse la contractul pentru proiectarea și execuția Centurii Buftea, a anunțat luni, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, conform economedia.ro.
Varianta Buftea este la a doua procedură de achiziție, lungimea șoselei este de 6 kilometri, iar contractul estimat la peste 300 de milioane de lei. În august, CNAIR ar urma să anunțe și câștigătorul licitației pentru modernizarea DN 1 A între Centura București (Pasaj Mogoșoaia) și Parcul Mogoșoaia.
,,Astăzi au fost depuse 7 oferte pentru proiectarea și execuția Variantei de ocolire a orașului Buftea, județul Ilfov, după cum urmează:
–Asocierea BOG’ART SRL – TRACE GROUP HOLD PLC (Romania – Bulgaria)
–CONSTRUCTII ERBASU SA (Romania)
–Asocierea IBB-HIB ROMANIA SRL – IBB HAUS-UND INDUSTRIEBAU GMBH (Romania-Germania)
–ONUR TAAHHUT TAŞIMACILIK INŞAAT TICARET VE SANAYI A.Ş.
–PORR CONSTRUCT SRL
–Asocierea TRACON SRL – CHIRULLI ANDREA IMPRESA INDIVIDUALE (Romania – Italia)
–Asocierea X-WAY INFRASTRUCTURE SRL – CONCELEX SRL – TERRA GAZ CONSTRUCT SRL – HYDROSTROY AD (Romania – Bulgaria)” -Ionel Scriosteanu.
Noul contract are o valoare cuprinsă între 330 și 390 de milioane lei, 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție. VO Buftea,în lungime de 5,77 km, se desprinde din DN 1 A (km 17+ 100) cu orientarea nord, ocolind pe partea de est complexul Avicola Buftea (zona propusă spre construire de locuințe colective) și continuă, utilizând culoarul natural din lungul canalului situat la est de localitatea Buftea, aproximativ paralel cu DN 1A”. Potrivit caietului de sarcini, şoseaua are profil de drum rapid: platforma drumului va avea o lungime de 18, 6 metri din care 14 metri carosabil cu 4 benzi, bandă de încadrare 2X0,75 metri, zonă mediană de 1,6 metri cu separator median din beton New Jersey şi două parcări. Exproprierile se vor face pe 320 000 mp., 13 % fiind terenuri neagricole și 87 % terenuri agricole.
Sunt prevăzute 3 pasaje şi două intersecţii cu sens giratoriu:
– pasaj peste drum betonat km 0+610 (L=36.10 m)
– pasaj peste DJ101 km 2+800 (L=84.90 m) Intersecția cu DJ101 este amenajată cu un pasaj superior pe varianta de ocolire și intersecție cu sens giratoriu proiectată sub pasaj.
– pasaj peste CF București-Ploiești km 4+525 (L=81.90 m)
– intersecție giratorie la km 0+000 (începutul variantei intersectează DN 1A la km 17+100 și va asigura conexiunea cu nodul rutier al autostrăzii de centură București)
– joncțiunea Variantei Ocolitoare cu DN 1A se face la km 21+700 (km 5+774 al Variantei Ocolitoare) utilizând Strada Metalurgiei.
Centura Buftea va avea 4 benzi, iar cea mai importantă lucrare de artă este pasajul de 82 de metri peste linia de tren București-Ploiești.