CEO Enel: ”Plecăm din România pentru că nu mai putem creşte”

Enel, unul dintre cei mai mari investitori de pe piaţa de energie electrică, va pleca din România în 2023. Motivul pentru care Enel a luat decizia de a pleca din România nu este legat de cadrul legal, ci faptul că a ajuns într-o poziţie de unde nu mai poate creşte, a afirmat Francesco Starace, CEO al Enel.

„Am decis să ieşim din România pentru ca am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obţinem o creştere suplimentară în viitor. Am saturat spaţiul pentru investiţii în reţele şi am ajuns – mai mult sau mai puţin – într-o poziţie pe segmentul de clienţi şi de producţie care nu mai oferă multe posibilităţi de creştere”, a explicat Starace, potrivit Agerpres.

CEO-ul Enel a subliniat că motivul plecării nu este cadrul legal.

”Spaţiul de creştere potenţială suplimentară în ţară este foarte limitat”

„Deci motivul pentru care plecăm nu este pentru că nu ne place cadrul legal şi de reglementare din România, care nu este mai bun sau mai rău decât multe altele.

Am văzut că toate guvernele europene au luat măsuri în contextul preţurilor mari la gaze din toată Europa. Nu cred că România s-a descurcat mai bine sau mai rău decât alţii.

Trebuie să ne descurcăm în această situaţie cât de bine putem. Dar nu este o judecată în această privinţă, ci doar faptul că spaţiul de creştere potenţială suplimentară în ţară este foarte limitat”, a mai spus Starace.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati