Cererea de mici pentru minivacanţa de 1 Mai din acest an s-a majorat cu circa 30% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, producţia estimată de procesatori fiind de aproximativ 18 milioane de mititei, ceea ce înseamnă că jumătate dintre români vor consuma acest emblematic produs, susţine Dana Tănase, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC).
„Din informaţiile furnizate de membri ARC, există o creştere a cererii de mici pe piaţă, care variază însă foarte mult de la companie la companie. Estimăm această creştere ca fiind de 30%, comparativ cu aceeaşi perioada a anului 2022, şi cu aproximativ 8% mai mare faţă de perioada 1 ianuarie – 25 aprilie 2023. Producţia totală de mici este estimată la aproximativ 1.500 tone pentru această minivacanţă de 1 Mai, ceea ce ar însemna 18 milioane de mici, luând în calcul faptul că în general un mic are cam 80 grame înainte de a-l pune pe grătar. Dacă ne gândim că românul consumă în genere doi mici, ar însemna că jumătate din populaţia actuală s-ar desfăta cu acest emblematic produs”, a declarat Dana Tănase, potrivit Agerpres.
Care sunt micii preferaţi ai românilor
Aceasta a precizat că micii preferaţi ai românilor sunt în continuare cei făcuţi dintr-un amestec de carne de porc şi vită.
În plus, deşi nu există o statistică oficială privind consumul de mici în România, estimările ARC arată un consum anual de aproximativ 200-250 milioane mici, respectiv în jur de 20.000 tone.
În ceea ce priveşte preţul micului autohton, reprezentantul procesatorilor afirmă că, în contextul inflaţiei ridicate înregistrate în ultimul an, efectele se văd şi asupra acestui produs.
„Traversăm o perioadă caracterizată printr-o mare volatilitate a preţurilor, iar creşterile de costuri de producţie pe care le înregistrăm începând cu preţul cărnii de porc şi vită, principala materie primă pentru mici, produc efecte şi asupra preţului micului autohton. Cu siguranţă şi consumul pentru acest produs atât de iubit de români a înregistrat o scădere”, a concluzionat Dana Tănase.