Certificatele verzi COVID-19 cu vaccinul Johnson&Johnson și-au pierdut valabilitatea în Austria, începând de luni, atât pentru călătorii cât şi pentru accesul în spaţiile unde este cerut acest document, conform unei decizii luate de guvernul austriac.
Guvernul austriac a primit date suplimentare care sugerează că acest vaccin are o eficacitate mai redusă şi faţă de noua variantă Omicron, în comparaţie cu vaccinurile ARN mesager, astfel că a menţinut decizia de a renunţa la vaccinul Johnson & Johnson, luată în noiembrie, scrie Digi24.
Cele circa 260.000 de persoane imunizate în Austria cu serul Johnson & Johnson au fost notificate atunci că certificatul lor verde va expira începând din 3 ianuarie, iar pentru a-l putea folosi în continuare trebuie să se vaccineze preferabil cu un vaccin ARN mesager, Pfizer sau Moderna, scrie presa locală austriacă, citată de Agerpres. Însă circa 75.000 dintre persoanele notificate încă nu s-au vaccinat din nou.
Danemarca, Finlanda şi Slovenia au renunţat de asemenea la administrarea vaccinului Johnson & Johnson.
Totuşi, cercetători sud-africani în colaborare cu compania Johnson & Johnson au susţinut joi că o a doua doză din acest vaccin oferă o protecţie de până la 85% în faţa variantei Omicron.