Certificatul PLF urmează să fie anulat. Până la momentul abrogării, românii care intră în țară trebuie să-l completeze

Guvernul urmează să abroge prevederea privind completarea Formularului de Localizare a Pasagerului (PLF) la intrarea în România, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

„În această săptămână urmează să se clarifice şi situaţia folosirii Formularului de Localizare a Pasagerului la intrarea în România. Acesta urmează să fie anulat, cel mai probabil în cursul zilei de mâine, într-o şedinţă de guvern, în care să se abroge, practic, această prevedere, între timp rugându-i pe cetăţeni, în special pe românii care intră în ţară în această perioadă, până la momentul abrogării, să-l completeze în continuare”, a precizat Dan Cărbunaru, după şedinţa Executivului, potrivit Digi 24.

Săptămâna aceasta, autorităţile s-au contrazis pe statutul acestui formular, după expirarea stării de alertă. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, anunțate, marți că odată cu încetarea stării de alertă, formularul nu mai este solicitat, însă a fost contrazis de Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, care a declarat miercuri că până nu va fi abrogată Ordonanţa Guvernului 129/2021 documentul trebuie completat.

Din 20 decembrie 2021, toate persoanele care intră în ţară au obligaţia de a completa electronic, în termen de 24 de ore, formularul digital de intrare în ţară.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati