Un cetăţean bulgar a fost prins de jandarmii bucureşteni, duminică seara, încercând să intre la concertul trupei Guns N’ Roses de pe Arena Naţională cu un dispozitiv în formă de pix, care avea în interior un glonţ de 8 mm, susțin surse judiciare, potrivit Agerpres.
Bărbatul a fost oprit de jandarmi înainte de a pătrunde în incinta stadionului, iar după ce a fost prins cu dispozitivul asupra sa nu a vrut să coopereze cu autoritățile.
El este cercetat în prezent sub control judiciar pentru 60 de zile.
Trupa Guns N’ Roses, reunită pentru prima oară în formula consacrată, a concertat duminică pe Arena Naţională din Bucureşti.