Cetățenii Sectorului 1 pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire, de astăzi

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 informează cetățenii Sectorului 1 că începând de astăzi, 18 octombrie, pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie pentru sezonul rece 2021- 2022.


Toate informațiile referitoare la documentele necesare, condițiile de acordare, precum și cererile/declarațiile pe propria răspundere în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței și a stimulentului pentru energie sunt disponibile AICI.

Cererile/declarațiile pe propria răspundere se depun la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, cu sediul în Bulevardul Mareșal Averescu, nr.17, corp C, Compartimentul Protecție Socială Consumatori Vulnerabili, telefon: 021.223.41.90/ 94/ interior 280 sau 148, e-mail: preveniremarginalizare@dgaspc-sectorul1.ro.

Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei și de 2053 lei, în cazul persoanei singure.

AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în funcție de venitul mediu net pe membru de familie sau al persoanei singure iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă după cum urmează:

  1. în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
  2. în proporție de 90%, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei și 320 lei;
  3. în proporție de 80%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei și 440 lei;
  4. în proporție de 70%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei și 560 lei;
  5. în proporție de 60%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei și 680 lei;
  6. în proporție de 50%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei și 920 lei;
  7. în proporție de 40%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei și 1.040 lei;
  8. în proporție de 30%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.040,1 lei și 1.160 lei;
  9. în proporție de 20%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.160,1 lei și 1.280 lei;
  10. în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1.280,1 lei și 1.386 lei;
  11. în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1.280,1 lei și 2.053 lei.

SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE

Familiile și persoanele singure ale căror venituri nete medii lunare sunt de până la 1386 lei/persoană în cazul familiei și de 2053 lei, în cazul persoanei singure beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:

  1. 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;
  2. 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
  3. 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;
  4. 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri.

Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului și poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinței sau separat. Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate.

În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati