CFR SA: Creşte viteza maximă de circulaţie pe ruta Bucureşti-Craiova, iar durata călătoriei va fi de 2 ore şi 19 minute

Distanţa dintre Bucureşti şi Craiova va putea fi parcursă pe calea ferată în două ore şi 19 minute, la o viteză maximă de 120 km/h, după finalizarea lucrărilor de reparaţii de tip Quick Wins şi de reînnoire a suprastructurii feroviare, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.

La ora actuală, pe reţeaua feroviară care tranzitează judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Argeş, Olt şi Dolj sunt în derulare 44 de contracte de lucrări de reparaţii de tip Quick Wins şi de Reînnoire a suprastructurii feroviare, pe o lungime totală de 348,3 km de cale ferată, pentru creşterea vitezei maxime de circulaţie la 120 km/h, pe cele două tronsoane care asigură legătura între Bucureşti şi Craiova, prin Videle, respectiv Piteşti.

Astfel, începând cu luna decembrie 2024 şi până în februarie 2025, constructorii trebuie să finalizeze toate lucrările de tip Quick Wins pentru ridicarea restricţiilor pe o lungime totală de 130,6 km de cale ferată, respectiv lucrările de reînnoire pe primii 21,02 de km, iar în decembrie 2026 să finalizeze cele două contracte de Reînnoire a căii ferate pentru viteza maximă de 120 km/h, pe o lungime totală de 196,7 km CF.

Potrivit sursei citate, lucrările de tip Quick Wins (41 de contracte) se execută pe o lungime de 130,6 km CF, între Bucureşti – Videle – Craiova şi Pieleşti – Piteşti, iar lucrările de reînnoire (3 contracte) vizează 217,7 de km CF de pe tronsonul Chitila – Goleşti – Piteşti.

„Viteza maximă de circulaţie pe cele două secţiunii de cale ferată va creşte la 120 km/h, iar durata călătoriei, după finalizarea lucrărilor, va fi de 2 h şi 19 minute, de la 3 h şi 31 minute (IR 78/IR 72), pentru un tren de rang direct, pe varianta Bucureşti – Videle – Craiova, iar pe ruta Bucureşti – Piteşti – Craiova durata călătoriei se va reduce la 3 h şi 3 minute, de la 4 h şi 56 minute pentru un tren R-E direct (R-E 9257). Menţionăm faptul că lucrările de tip Quick Wins sunt lucrări de reparaţii punctuale pentru refacerea integrală a suprastructurii căii – şină, traverse, aparate de cale, piatră spartă – care se execută între anumite poziţii kilometrice de pe un interval de cale ferată, iar lucrările de reînnoire sunt lucrările de reparaţii prin înlocuirea la rând a tuturor elementelor suprastructurii căii pe un întreg interval CF, pe linii directe şi din staţii, ambele categorii de lucrări fiind executate cu materiale noi de cale ferată achiziţionate de constructori”, se menţionează în comunicatul de presă al CFR S.A.

Compania feroviară precizează că aceste contracte semnate de Sucursalele Regionale CF Bucureşti şi Craiova în perioada decembrie 2022 – decembrie 2023, au o valoare totală de 1,2 miliarde lei, fără TVA, finanţarea fiind asigurată din fonduri nerambursabile PNRR.

Durata de implementare a contractelor pentru lucrările de tip Quick Wins este de 24 de luni, iar pentru lucrările de reînnoire este de 18 luni (un lot), respectiv de 36 de luni (două loturi), de la emiterea ordinului de începere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati