Chirie sau credit? Ce este mai convenabil în București și care este situația în alte capitale

Datele oficiale arată că în prezent circa 96 la sută dintre români sunt proprietarii locuințelor în care trăiesc. Estimările analiștilor vorbesc însă de procente ceva mai mici. Potrivit acestora, între 7 la sută și 15 la sută dintre locuințe sunt închiriate. Analiștii imobiliari se așteaptă atât la creșterea prețurilor apartamentelor, cât și a chiriilor, scrie digi24.ro.

„Sunt mai multe motive aici: un prim motiv este legat de creșterea prețurilor locuințelor, atunci când locuințele devin mai greu accesibile pentru clienți, pentru a le cumpăra, chiria devine mai mult decât o idee, are chiar sens economic”, explică Gabriel Blăniță, consultant imobiliar.

Potrivit unui studiu recent, în București, pentru un apartament de 45 de metri pătrați, rata lunară medie se ridică la 420 de euro, pe când chiria ajunge la 470 de euro. Bucureștiul și Varșovia sunt singurele capitale din estul și centrul Europei unde există o astfel de situație. Astfel, rata la creditul pentru un apartament este cu 12% mai mică decât chiria. În Praga, în schimb, rata este cu 40% mai mare decât chiria.

„Când ne uităm la gradul de accesibilitate a unui credit bancar trebuie să avem în vedere faptul că acum trăim niște perioade pe care nu le-am întâlnit prea des în istorie, respectiv perioade îndelungate cu dobânzi foarte mici”, spune Gabriel Blăniță.

„În luna mai, față de începutul anului, am avut cu 30% mai multe credite ipotecare acordate, ceea ce arată o efervescență pe această piață”, arată Anca Bidian, broker de credite.

Prețurile vor crește, din cauza materialelor de construcție mai scumpe

Indicele IRCC este 1,25%, cel mai mic nivel de la apariția sa, în 2019. Însă de la începutul anului, preţul mediu pe metru pătrat a crescut cu 3,5%, potrivit unui site de imobiliare. Iar scumpirile vor continua, ca urmare a majorării prețurilor materialelor de construcții.

„Ideea este că momentan nu îmi permit să îmi cumpăr o casă a mea. Pot să stau și cu chirie, e OK. Oricum doar noi în Româna avem chestia asta să fiu proprietar, să am casa mea”, spune o tânără.

„Un credit este o obligație pe care ți-o iei pe termen foarte lung: 20-25 de ani. Un credit nu se termină atunci când îl iei, el de abia atunci începe și calculele trebuie făcute foarte bine ca visul de avea o casă să nu îl transformi într-un coșmar”, atrage atenția Anca Bidian, broker de credite.

Care ar fi rata ideală

În plus, chiar dacă banca îți acceptă un grad de îndatorare de până la 45%, ideal ar fi ca rata să nu-ți înghită mai mult de o cincime din venituri.

„Acum, costurile sunt mici, dar nu se știe pe viitor ce se va întâmpla cu ele. Toată lumea preconizează că aceste costuri mici nu vor rămâne mici și în 30 de ani pot crește mult. La un grad de 20%, poți sa mergi către un credit de 40 și ceva de mii de euro. Pentru a te împrumuta și a fi sigur că poți plăti ratele pe viitor trebuie să ai un venit de cel puțin 5.000 de lei”, explică Andreea Pietroșeanu, analist bancar.

Potrivit unui studiu recent, unei familii cu venituri medii din București îi ia aproape 3 ani pentru a strânge bani pentru avans. La fel și în Sofia. Pentru o locuință în Praga, timpul necesar este de peste 4 ani.

Rată lunară medie vs chirie medie

  • București 420 € vs 470 €
  • Sofia 275 € vs 305 €
  • Praga 780 € vs 550 €
  • Bratislava 500 € vs 435 €
  • Budapesta 530 € vs 520 €
  • Varșovia 455 € vs 500 €
  • București 420 € vs 470 €

(sursa: Colliers)

În cât timp strânge o familie cu venituri medii banii pentru avans

  • București: 2,85 ani
  • Sofia: 2,6 ani
  • Varșovia: 3,9 ani
  • Praga: 4,65 ani
  • Bratislava: 3,95 ani
  • Budapeste: 3,85 ani

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati