Chirii mai scumpe de la 1 ianuarie. Proprietarii, obligați din nou să înscrie contractul la ANAF

Din 2023 chiriile se vor scumpi, mai ales că proprietarii de locuinţe vor fi obligaţi din nou să înscrie contractul de închiriere la Fisc.

De asemenea, pe lângă faptul că vor fi obligați să înregistreze contractul la fisc, proprieterii vor trebui să plătească un impozit mai mare, iar cine nu va respecta regulile va fi pasibil de dosar penal. În întreaga țară, în documentele oficiale, numai 4% dintre locuinţe par că sunt sunt închiriate, însă realitatea este diferită.

Va fi din nou obligatorie înscrierea contractului de închiriere la ANAF începând cu 1 ianuarie

Preţul chiriilor a crescut, în ultimul an, cu valori cuprinse între 13 şi 28%, iar experţii imobiliari spun că o noua creştere la începutul anului este foarte posibilă.

În plus, valoarea tot mai ridicată a ROBOR și a IRCC, mărește ratele la creditele, astefl că proprietarii de locuințe cumpărate prin credite imobiliare cresc prețurile chiriilor pentru a-și putea plăti ratele.

”Din chirie pentru impuneri venitul impozabil se calcula prin scăderea unei cote forfetare de 40% care acum a dispărut, practic acum chiria va fi supusă impozitului de 10%, măsură pe care eu o consider de înțeles pentru că trebuie să ținem cont că proprietarii de apartamente pe care le închiriază au și costuri, unul dintre acestea e impozitul pe clădire, care vor să-l mărească cu 50%”, explică Gabriel Biriș, expert fiscal, potrivit observatornews.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati