Chiriile cresc înainte de începutul anului universitar. Ce sume vor plăti studenții din București

Pe fondul cererii crescute generate de revenirea studenților, prețurile solicitate pentru apartamentele date spre închiriere în marile centre universitare tind, în general, să crească încă din luna iulie, spre deosebire de anii anteriori.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, datele Imobiliare.ro arată că la finalul lunii august 2022, chiriile medii solicitate pentru apartamentele cu una, două și trei camere (construite până în anul 2000) au consemnat, în general, majorări de până în 10%, notează Adevarul.

„Dacă cele mai mari prețuri vor continua să fie în Cluj pentru apartamentele cu una și două camere, ne așteptăm ca cele mai mari scumpiri să le vedem în Timișoara, deoarece raportul dintre veniturile locuitorilor din Timișoara și nivelul chiriilor este mult mai bun decât în Brașov, Iași sau Constanța”, arată Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Sursa citată menționează că, pe unele segmente de piață, așteptările proprietarilor se situează, în medie, la același nivel ca anul trecut. Cluj-Napoca ocupă primul loc în clasamentul celor mai mari prețuri medii solicitate la închirieri, depășind Capitala la prețurile pentru apartamentele cu una și două camere.

La polul opus, dintre cele cinci mari centre regionale analizate, Timișoara are cele mai accesibile locuințe disponibile spre închiriere.

Ce sume vor plăti studenții din București

În Capitală, suma medie solicitată pentru o garsonieră a ajuns la 283 de euro în august 2022, în creștere cu 8%, de la nivelul de 260 de euro pe lună consemnat în perioada similară din 2021. Pe de altă parte, comparativ cu aceeași perioadă din 2019, prețurile pentru garsoniere și studiouri sunt mai mici cu aproximativ -2.5%.

Un apartament cu două camere, pe de altă parte, se închiriază acum cu 430 de euro pe lună, în creștere cu 7%, de la o medie de 400 de euro pe lună în august anul trecut. Pe acest segment, merită menționat că a fost recuperată scăderea din pandemie.

Comparativ cu anul trecut, așteptările proprietarilor de locuințe cu trei camere au crescut cu 4%, ajungând la o medie de 600 euro pe lună. Nivelul chiriei practicate pe acest segment este comparabil cu cel din 2019.

Cei interesați pot găsi, însă, și prețuri mai accesibile, cele mai mici chirii înregistrându-se în zona Mărgeanului (5.6 €/mp), Prelungirea Ghencea (5.7 €/mp) și Apusului (5.8 €/mp).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati