Chiriile din București au început să crească, în premieră de la ȋnceputul pandemiei

Prețul mediu al chiriilor din Capitală a început să crească, în trimestrul trei al anului 2021, după mai bine de un an și jumătate de scădere constantă, cauzată de pandemia de COVID-19, arată analiza unei companii de consultanță imobiliară.

Chiriile pentru apartamentele de două camere sunt mai mari cu 14% ȋn T3 2021, față de T2, iar cele pentru trei camere, cu 8%, arată analiza citată, scrie Gandul.

Chiriile sunt cu circa 100 euro mai ieftine față de acum 2 ani

Potrivit datelor Investpoint, prețul chiriilor din București, ȋn T3 2021, este ȋncă la o diferență considerabilă, în minus, față de aceeași perioadă a lui 2019, ȋnainte de începerea crizei sanitare – 22%. Apartamentele de două și trei camere, se ȋnchiriau, ȋn medie, cu 410 euro, respectiv 570 euro, în urmă cu doi ani, față de 320 euro, respectiv 420 euro, ȋn prezent.

Cele mai scumpe zone

Centrul Capitalei – Piețele Victoriei, Romană, Unirii, Universitate – rămâne cea mai scumpă zonă din Capitală, din punct de vedere al chiriilor, urmat de zona de Nord.

La polul opus se află localitățile de la periferia Bucureștiului, precum Chiajna-Roșu și Popești-Leordeni.

„Prețul mare al chiriilor din centru este dat de distanța mică față de stațiile de metrou și alte mijloace de transport ȋn comun, față de unitățile de ȋnvățământ superior, de magazine, Centrul Vechi ș.a.m.d. Adică principalele atribute pe care le caută studenții și tinerii, ȋn general. Zonele din afara orașului nu au aceste avantaje, ȋnsă, compensează printr-un număr mai mare de locuințe noi, mai mult spațiu verde și liniște, fiind mai degrabă potrivite pentru familii”, completează Cristian Nicola.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati