Chirurg de la Floreasca, acuzat că a atacat şi rănit un coleg cu electrocauterul în timpul unei operaţii

Un chirurg de la Spitalul Floreasca a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, după ce şi-a atacat cu electrocauterul un coleg, în timp ce efectua o intervenţie chirurgicală asupra unei paciente, notează Agerpres.

„În fapt, s-a reţinut că, la data de 06.03.2020, aflându-se la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, în timp ce efectua o intervenţie chirurgicală asupra unei paciente, în calitate de medic chirurg la Secţia Chirurgie II din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a adresat injurii şi expresii jignitoare medicilor din cadrul echipei operatorii. Pe parcursul intervenţiei chirurgicale, inculpatul a înţepat cu electrocauterul scos din plaga pacientei un medic din echipa operatorie, provocându-i leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale”, a transmis vineri Parchetul într-un comunicat de presă.

Întrucât pacienta era pozitivă pentru virusul VHC (hepatită tip C), medicul atacat a raportat evenimentul responsabilului de medicina muncii, fiind îndrumat către Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş pentru prescrierea unui tratament profilactic.

Potrivit unui articol publicat de Libertatea, incidentul s-a petrecut pe data de 6 martie 2020, fiind reclamat de opt medici, dintre care doi chirurgi şi şase rezidenţi.

În timpul unei operaţii asupra unei paciente de 86 de ani, diagnosticată cu tumoră la colon şi care avea şi virusul hepatitei C, chirurgul Sorin Păun, şef de secţie la Spitalul Floreasca, şi-a atacat doi colegi „într-un acces de furie”, respectiv pe medicii Ştefania Manolescu şi Gaspar Bogdan.

„Într-un moment de nervozitate dus până la extrem, dr. Păun a scos electrocauterul din pacient şi m-a lovit cu acesta peste mâna stângă, provocându-mi o rană sângerândă. În timpul actului operator, dr. Păun m-a lovit atât pe mine, cât şi pe dr. Gaspar de câteva ori şi cu pensa peste mâini”, a scris medicul Ştefania Manolescu, rezidentă la chirurgie în anul VI, în plângerea pe care a înaintat-o conducerii spitalului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati