Christmas Maker Fair, târg de Crăciun cu acces gratuit pentru public, în centrul Bucureștiului

Christmas Maker Fair, târg de Crăciun cu acces gratuit pentru public, are loc pe 12, 13 și 14 decembrie în centrul Bucureștiului, la Tandem Building.

Christmas Maker Fair, organizat de Nod Makerspace și susținut de Orange România, revine pe 12, 13 și 14 decembrie în centrul Bucureștiului, la Tandem Building, strada Matei Millo nr.5, cu activități de sărbătoare și cu produse unice pentru cei care își doresc să ofere un cadou sustenabil și deosebit, fabricat în România.

Makeri, designeri, artizani și creatori români invită vizitatorii să exploreze magia Christmas Maker Fair, unul dintre cele mai primitoare și prietenoase târguri de Crăciun.

În cadrul târgului vor fi expuse produse alese, obiecte de serie mică, accesorii, bijuterii, ceramică, piese decorative, corpuri de iluminat, ilustrație, jucării educaționale pentru cei mici și multe, multe alte surprize, transmit organizatorii într-un comunicat de presă.

Fiecare stand ascunde povești și talente autentice, iar fiecare obiect expus este o expresie a creativității românești.

Accesul este gratuit! Evenimentul are loc pe 12, 13 și 14 decembrie între orele 16:00 și 21:00.

Mai multe detalii AICI!

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati