Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că adeverinţele medicale ale elevilor vor fi luate în considerare şi în format electronic şi a cerut ca aceştia şi părinţii lor să nu fie trimişi după alte documente medicale, fiind valabile cele emise pentru primul semestru.
Cîmpeanu a mai spus că, dacă elevii prezinte simptome de Covid-19 şi nu vin la şcoală, atunci acestora nu le vor fi puse absenţe.
„Am anunţat deja de ieri, nu ştiu dacă face obiectul unui ordin de ministru, dar ca să vorbim toţi acelaşi lucru, adeverinţele medicale eliberate cu privire la vulnerabilităţile elevilor care le împiedică prezenţa fizică în şcoală în primul semestru rămân valabile. Nu trimiteţi copiii, părinţii pentru alte adeverinţe. Dacă acele adeverinţe au fost eliberate, spre exemplu, pe baza unei boli cronice, diabet, din păcate nu s-a vindecat de diabet între primul şi cel de-al doilea semestru. Nici elevul şi nici cadrul didactic. Deci adeverinţele pe primul semestru rămân valabile. O să introducem un articol conform căruia se vor lua în considerare adeverinţele în format electronic”, a declarat Sorin Cîmpeanu, joi, în videoconferinţa cu inspectorii şcolari, scrie news.ro.
El a mai afirmat că, dacă elevii prezintă simptome de Covid-19, nu vin la şcoală şi nu le vor fi puse absenţe.