Cîmpeanu: „Luni, toate școlile și grădinițele pot funcționa cu prezență fizică”

Toate școlile și grădinițele din țară vor putea funcționa cu prezență fizică luni, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Decizia vine după modificarea strategiei de funcționare a școlilor.

„Ne-am deculpat atât de la incidența infectărilor, cât și de la rata de vaccinare a personalului din învățământ. Parametrul rata de vaccinare a personalului din învățământ, introdus în data de 15 noiembrie 2021, consider că a fost o motivație puternică pentru ca în prezent personalul din învățământ să fie cea mai numeroasă, în valoare absolută, categorie socio-profesională vaccinată, mult peste 70%”, a spus ministrul, potrivit Digi24.

Școlile vor funcționa în funcție de gradul de încărcare a mediului spitalicesc

„Pragul este de 75%, un prag care nu este atins în niciunul dinre județele României în prezent, deci din perspectiva educației, toate școlile și toate grădinițele din țară vor putea să funcționeze cu prezență fizică”, a mai spus Cîmpeanu.

Acesta a precizat că o schimbare importantă este cea care privește suspendarea cursurilor la nivelul unei clase.

Astfel, se păstrează regula intrării în online a întregii şcoli atunci când cel puţin jumătate din numărul de clase au activitatea fizică suspendată. În plus, suspendarea activităţii cu prezenţă fizică a unei clase sau grupe se face atunci când se înregistrează trei cazuri de infectare în 7 zile consecutive, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Suspendarea activităților fizice în clasă se face prin decizia Consiliului de Administrație al școlii, iar suspendarea la nivelul întregii unități prrin decizie a CJSU.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati