Cinci noi programe de licență și master la admiterea de toamnă la Universitatea din București

Pentru admiterea de toamnă, care are loc în perioada 1-20 septembrie 2021, Universitatea din București propune candidaților cinci noi programe de licență și master.

Acestea se desfășoară în cadrul facultăților de Psihologie și Științele Educației (licență  – Științe cognitive, în limba engleză), Jurnalism și Științele Comunicării (master – Modă, publicitate, consum), Administrație și Afaceri (licență – Administrarea afacerilor, la Focșani), Drept (master – Drept economic european, în limba germană) și Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” (master – Spiritualitate creștină și viață sănătoasă).

Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București scoate la concurs, pentru anul universitar 2021-2022, un număr de 60 de locuri pentru noua specializare Științe cognitive, ale cărei cursuri și seminare vor fi susținute în limba engleză. Programul, care racordează România la practicile academice internaționale în privința abordării interdisciplinare a domeniului științelor cognitive, propune viitorilor săi studenți cursuri din domenii academice tradiționale precum psihologie, științe cognitive, lingvistică, filosofie și neuroștiințe.

Admiterea pentru unul dintre cele 60 de locuri – dintre care 5 la buget – se realizează online, pe platforma disponibilă aici, în perioada 9-16 septembrie 2021 pe baza unui dosar și a unui eseu motivațional redactat în limba engleză. Mai multe detalii cu privire la procesul de admitere, actele necesare pentru înscriere, precum și informații referitoare la structura cursurilor pot fi accesate pe site-ul Facultății de Psihologie și Științele Educației, disponibil aici.

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București propune candidaților, prin noul program masteral Modă, publicitate, consum, o direcție multidisciplinară, cercetarea modei și a fenomenului impus de aceasta presupunând multiple abordări, atât sociologice, istorice, artistice, cât și comunicaționale. Noul program va aduce în fața masteranzilor cadre didactice de la trei facultăți ale UB – Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Facultatea de Istorie și Facultatea de Administrație și Afaceri.

Admiterea pentru cele 14 locuri bugetate și pentru cele 36 de locuri cu taxă se realizează online, pe platforma disponibilă aici, în perioada 1-12 septembrie 2021, și constă într-o probă scrisă (eseu motivațional) și o probă orală (prezentarea eseului motivațional). Mai multe detalii cu privire la procesul de admitere, actele necesare pentru înscriere, precum și informații referitoare la structura cursurilor pot fi accesate pe site-ul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, disponibil aici.

Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București scoate la concurs, pentru anul universitar 2021-2022, la Focșani, un număr de 75 de locuri pentru noua specializare, Administrarea Afacerilor. Programul urmărește să creeze viitori specialiști cu multiple competențe în domeniul afacerilor mici și mijlocii, care să contribuie la crearea unui nou statut al omului de afaceri, în general, și al antreprenorului, în special, ca principali actori ai sistemului economic concurențial. Mai multe detalii cu privire la procesul de admitere, actele necesare pentru înscriere, precum și informații referitoare la structura cursurilor pot fi accesate atât pe site-ul Universității din București, disponibil aici, cât și pe site-ul Facultății de Administrație și Afaceri, disponibil aici.

Facultatea de Drept a Universității din București organizează, începând cu anul 2021-2022, programul de master internaționalizat Drept economic european, în limba germană. Programul se va desfășura în colaborare cu Facultatea de Drept a Universității din Würzburg și va reuni cadre didactice prestigioase ale universității partenere, ale Facultății de Drept a Universității din București, dar și ale altor universități din România și Germania, propunându-și să ofere masteranzilor atât o perspectivă de ansamblu asupra construcției europene, cât și o abordare aprofundată a componentei economice a dreptului Uniunii Europene.

În acest an universitar, admiterea pentru cele 50 de locuri scoase la concurs – dintre care 5 la buget – va fi organizată sub forma unei probe de competență lingvistică (examen oral în limba germană) ce va fi notată cu admis/respins, urmată de un concurs de dosare. Mai multe detalii cu privire la procesul de admitere, actele necesare pentru înscriere, precum și informații referitoare la structura cursurilor pot fi accesate pe site-ul Facultății de Drept, disponibil aici.

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București propune candidaților pentru sesiunea de admitere septembrie 2021 noul program de master Spiritualitate creștină și viață sănătoasă, care are în vedere formarea de specialiști interesați de dialogul dintre medicină și spiritualitatea creștină. Programul întărește colaborarea academică dintre Universitatea din București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, astfel că o parte dintre cursurile programului masteral vor fi susținute de cadre didactice de la UMF.

Înscrierile au loc în perioada 1-12 septembrie 2021, urmând ca examenul (sub formă de interviu) să se desfășoare în data de 15 septembrie 2021. Mai multe detalii cu privire la procesul de admitere, actele necesare pentru înscriere, precum și informații referitoare la structura cursurilor pot fi accesate pe site-ul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, disponibil aici.

Amintim că cele mai multe dintre facultățile Universității din București oferă viitorilor studenți, masteranzi și doctoranzi un proces online de înscriere și admitere, precum și posibilitatea de achitare online a taxei de înscriere pe platforma www.po.unibuc.ro.

În plus, candidații sunt sfătuiți ca, în funcție de opțiuni, să urmărească atât website-urile, cât și paginile de pe conturile de socializare ale facultății/facultăților care îi interesează, pentru a fi la curent cu informațiile privitoare la admitere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati