Cinci taximetriști au fost reținuți pentru 24 de ore după ce ar fi retras suma totală de 48.200 de lei din conturile unor persoane pe care le-au transportat și au aflat parolele de acces de la aplicațiile bancare ale acestora, arată Agerpres.
”La data de 10 decembrie, polițiști din cadrul Secției 27 Poliție, împreună cu polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și ai Serviciului de Combatere a Infracțiunilor Informatice, au pus în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară și nouă mandate de aducere, în municipiul București, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, informează un comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB).
Potrivit anchetatorilor, taximetriștii au abordat mai multe persoane pentru a le transporta și, profitând de neatenția acestora, ar fi observat codurile de acces ale telefoanelor și ale aplicațiilor bancare, după care le-au furat mobilele.
”Ulterior, cu sprijinul altor bănuiți, telefoanele sustrase ar fi fost accesate fără drept, fiind efectuate tranzacții financiare frauduloase. Totodată, cercetările au arătat că aceștia s-ar fi folosit de identitatea unei persoane fără adăpost pe numele căreia ar fi deschis conturi bancare la mai multe instituții financiare, conturi utilizate ulterior pentru retrageri de numerar de la diverse bancomate”, arată sursa citată.
Pe 27 septembrie, un bărbat ar fi fost prejudiciat cu 47.500 de lei, iar la data de 6 octombrie o altă persoană cu suma de 7.000 de lei, în ambele situații prin accesarea neautorizată a telefoanelor mobile sustrase și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase.
”În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 10 decembrie 2025, polițiștii au depistat mai multe persoane bănuite de comiterea faptelor, acestea fiind conduse la sediul Secției 27 Poliție pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun”, precizează DGPMB.
În cauză se efectuează activități specifice în vederea depistării unei alte persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor.
Cercetările sunt continuate de Secția 27 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.


