Cinci traficanţi de heroină din Capitală, reţinuţi de DIICOT

Cinci traficanţi de heroină din Bucureşti au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, în urma unei ample acţiuni declanşate cu Poliţia Română pentru combaterea traficului de droguri după evenimentele de la Festivalul Saga.

Miercuri, procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog au efectuat 11 percheziţii în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, fiind descoperite aproximativ 90 de grame de heroină, pregătită pentru vânzare, 117 doze de heroină, 149 de comprimate de metadonă, 2 pliculeţe cu substanţe pulverulente, 3 cântare electronice de precizie, precum şi sumele de 22.000 de lei, 1.100 de euro şi 90 de lire sterline, scrie Agerpres.

Joi, DIICOT a anunţat că a reţinut cinci traficanţi de droguri, urmând ca aceştia să fie duşi în instanţă cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.

Cum lucra grupul infracțional

DIICOT susţine că, în perioada martie – iunie 2022, în Bucureşti, a acţionat un grup infracţional organizat având drept scop săvârşirea de infracţiuni de trafic de droguri de mare risc, respectiv de heroină.

Liderul acestei grupări se ocupa de procurarea şi porţionarea heroinei, care era vândută consumatorilor din Bucureşti prin intermediul altor traficanţi, pe care îi aproviziona cu heroină şi de la care colecta sumele de bani rezultate în urma vânzării drogurilor.

Drogurile au fost depozitate şi porţionate în vederea vânzării în mai multe locaţii din Bucureşti, activitatea de vânzare a drogurilor desfăşurându-se atât stradal, cât şi în interiorul mai multor imobile.

Liderul grupării a pus la dispoziţia celorlalţi traficanţi un telefon de „serviciu”, pentru a fi apelaţi de către consumatorii de droguri. În această modalitate, traficanţii au vândut, în mod repetat, cantităţi considerabile de droguri.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati