Cinci zile de reduceri la Târgul de turism online Hello Holidays

Hello Holidays organizează târg online de turism, între 11 și 15 noiembrie, cu oferte speciale pentru vacanțele de 1 Decembrie, Crăciun, Revelion și pentru vara viitoare.

„Hello Magic Sales” vine cu reduceri de la 15 la 70% pentru programe în România, Egipt, Turcia, Grecia, Bulgaria, care pot fi rezervate cu 10% avans în cele cinci zile de târg online.

  • Hello Holidays: Cinci zile de reduceri, cu ocazia Târgului de turism online

“Turiștii au la dispoziție o pagină de internet dedicată târgului, în care găsesc oferte pentru vacanțe până la finalul anului, în limita locurilor disponibile, și pentru vara viitoare. Pot face rezervări online, dar și în agențiile noastre, una dintre ele deschisă de curând într-un centru comercial din București”, declară Denisa Oprea, director de marketing Hello Holidays.

Toate programele organizate de Hello Holidays pentru vacanța de 1 Decembrie: circuitele Banat – Oltenia, Maramures, Macedonia de Nord – Kosovo, Istanbul, vacanțele la piețele de Crăciun Budapesta – Viena, Viena – Praga – Dresda și la Sibiu, cele de Revelion la Atena, Istanbul, Cappadocia, Skopje, Chișinău, precum și toate circuitele anunțate pentru 2022, cu autorcarul sau avionul, au reducere de 15%.

Special pentru târgul de turism online, vacanțele din noiembrie și decembrie în Hurghada și Sharm el Sheikh pe zboruri charter organizate de agenție costă cu până la 45% mai puțin, pachetele pe zbor charter de Revelion în Antalya, cu până la 40%, iar programele de Revelion marca Hello Holidays în Paralia Katerini, Salonic și Kusadasi, cu transport autocar, au prețuri fixe, 179 sau 349 de euro/persoană.

Sejururi și pe litoralul românesc, cu reduceri de până la 70%

Pentru vara viitoare, cele mai mari reduceri din timpul târgului sunt pentru vacanțele pe litoralul românesc. La o serie de hoteluri selectate și în funcție de locurile disponibile, sejurul la mare e mai ieftin cu până la 70%. De exemplu, cinci nopți de cazare la începutul lunii iunie la un hotel de două stele din Saturn costă 302 lei/camera, la târgul online, față de 1.500 de lei, prețul întreg.

Și tot pentru vara viitoare, vacanțele în Grecia și Turcia cumpărate între 11 și 15 noiembrie au reducere la jumătate pentru cazare ori prețuri fixe pentru cazare și transport:

  • Vacanțe în mai și septembrie la studiouri din Evia, Riviera Olimpului, Halkidiki, Thassos: 109 sau 129 de euro/persoană pentru cazare și transport
  • Vacanțe în iunie, iulie, august la studiouri din Evia, Riviera Olimpului, Halkidiki, Thassos: reducere de 50% pentru cazare
  • Vacanțe în Kusadasi, Didim, Bodrum, Marmaris, Ozdere, Fethiye, Cesme, Antalya, cu transport individual, autocarul sau avionul, până la 45%
  • Vacanțe de munte sau la mare în Bulgaria, până la 30% reducere

Avans de 10% pentru programele din 2022

Pentru oricare achiziție făcută la târgul de turism se plătește un avans de 10% și restul cu o lună înainte de plecare – pentru vacanțele de anul acesta -, ori în două tranșe, finalul lunii februarie și cu o lună înainte de plecare – pentru programele din 2022.

Agenția recomandă turiștilor să încheie și o asigurare medicală și storno pentru vacanțele în afara țării și o asigurare storno pentru cele din România, care acoperă situațiile neplăcute apărute în pandemie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati